”Toamna buzoiană” deschisa de ministrul MADR

User Rating:  / 0
PoorBest 

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat astăzi la deschiderea târgului 'Toamna buzoiană', în cadrul căruia expun peste 100 de producători agricoli şi meşteşugari, ocazie cu care acesta a cumpărat peste 20 de produse tradiţionale şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să mânânce româneşte, informează Agerpres.

Ministrul Daea a spus că este ”un bun cumpărător, căci dacă guşti, trebuie să cumperi, că aşa este obiceiul la noi”, el achiziţionând câteva zeci de produse tradiţionale româneşti, printre care cârnaţi de Pleşcoi, brânză de oi, porumb fiert, dulceaţă de dovleac, dulceaţă de ceapă, vişinată, un ţoi cu ţuică, ulei de lavandă, miere de albine, dar şi o pereche de opinci.

”Am luat opincile să-mi încalţ nevasta, să ştie pe unde a trecut”, a glumit Petre Daea, la momentul achiziţionării opincilor de la un producător din comuna Brădeanu.

Totodată, el s-a confesat că iubeşte mult opincile pentru că îşi aduce aminte că aceasta a fost prima încălţăminte pe care a luat-o în picior. ”La începuturile vieţii mele am mers în opinci, este o încălţăminte comodă, când mă încalţ le ud cu lacrimi, căci mi-aduc aminte ce a însemnat opinca pentru mine şi prima încălţăminte pe care eu am luat-o în picior, de aceea le-am şi cumpărat”, a declarat ministrul Daea.
El a mai adăugat că ”totuşi soţiei îi dau opincile ca să-mi umezesc ochii cu lacrima aducerii aminte, este foarte important lucru acesta”.
Ministrul Agriculturii a dialogat cu câteva zeci de producători agricoli şi crescători de ovine, cabaline, bovine, pe care i-a felicitat, dar pe mulţi dintre ei i-a şi atenţionat că-i va vizita ”pe ogor”.
”Sunt preţuri omeneşti, sunt preţuri de respect, la fel şi produsele sunt bune şi diversificate, iar producătorii dacă le vând la aceste preţuri, înseamnă că sunt mulţumiţi”, a mai declarat ministrul Agriculturii despre oferta de la cea de-a 13-a ediţie a Târgului 'Toamna buzoiană'.
Ministrul agriculturii, Petre Daea, a mai declarat astăzi la deschiderea târgului ”Toamna buzoiană” că anul viitor ţara noastră va avea o bancă de gene pentru legumicultură, floricultură, plante medicinale şi aromatice, pentru a realiza culturi din sămânţă proprie.
”Este o preocupare a întregului guvern pentru acest obiectiv extrem de important în cercetarea ţării, care, practic, îşi propune realizarea seminţelor necesare pentru a realiza culturi din sămânţă proprie”, a declarat Daea.
Ministrul agriculturii a spus că ”a fost creat cadrul juridic pentru realizarea băncii de gene la Staţiunea de cercetare legumicolă din Buzău”.
”Hotărârea de guvern a fost aprobată, am creat cadrul juridic ca să putem să le acordăm sume importante de la bugetul statului pentru teme de cercetare majore. Avem în vedere ca la Buzău, cu fonduri europene şi cu contribuţia guvernamentală, să realizăm banca de gene pentru legumicultură, pentru floricultură, pentru plante medicinale şi aromatice”, a afirmat Daea.
Ministrul agriculturii susţine că ”sunt paşi făcuţi până acum, vor fi şi alţii, în aşa fel încât anul viitor să ne găsească cu o structură funcţională şi să dezvoltăm cercetarea în domeniu, astfel încât România să nu fie dependentă de seminţele din import”.

PROGNOZA METEO