Romania fruntasa la suprafața agricolă certificată bio, în 2021

User Rating:  / 1
PoorBest 

marian cioceanuCertificarea a cel puţin trei milioane de hectare de păşuni netratate chimic ar putea urca România pe locul I la suprafața agricolă certificată bio, în Uniunea Europeană, în 2021, a declarat recent Marian Cioceanu, preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică Bio România.

Condiția pentru urcarea pe acest loc ar fi ca noua Agenţie pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare să funcţioneze conform legii şi să certifice aceste terenuri.

"România a trăit o istorie neagră pentru că iniţial nu a avut prevăzute deloc subvenţii pe PNDR 2007-2013. Ulterior s-a corectat şi s-au primit din anii 2010-2011 şi de aceea sperăm ca din 2014 şi până în 2020, pe noua programare, subvenţiile pentru agricultura bio să fie corecte şi mult mai mari. Atunci vedeam că până în 2020 România îşi va atinge măcar jumătate din potenţialul bio, adică câteva milioane de hectare certificate. Astăzi, dacă am trece la bio, în trei ani de zile, cât durează perioada de conversie, am putea avea 95% din terenul arabil şi sută la sută din păşuni certificate bio. Avem 5 milioane de hectare cu păşuni, iar cel puţin 3 milioane de hectare nu au văzut nici un gram de chimicale mai înainte de vremea dacilor. România din punct de vedere agricol 90% ar trebui să fie bio", a precizat Marian Cioceanu.

Şeful Bio România a precizat că la ora actuală numărul operatorilor certificaţi se apropie de nivelul anului 2011, adică aproape 11.000, "în condiţiile în care din 2008 a scăzut dramatic", pentru că nu au mai primit subvenţii pe păşuni.

Vizitatori Counter

002924033
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
7877
6797
29932
2858444
109113
198557
2924033

IP-ul tau: 35.175.200.4
Server Time: 2019-08-21 20:48:49