Prelungirea termenului de valorificare a producției pentru beneficiarii Programului de tomate

User Rating:  / 1
PoorBest 

tomate romanesti sprijin 2019Guvernul a aprobat prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate în spații protejate până la data de 15 iunie 2019, prin completarea art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 107/2019 pentru aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2019.

Decizia a fost luată în contextul fenomenelor meteorologice nefavorabile manifestate în primăvara acestui an, care au afectat creșterea și dezvoltarea răsadurilor precum și replantarea acestora.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susținuți se află în al treilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate de calitate începând cu luna mai și până în decembrie.

Condițiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an:

  • să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp;
  • să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;
  • să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii.

Vizitatori Counter

002321920
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
5041
6567
25346
2258238
129538
168399
2321920

IP-ul tau: 3.87.147.184
Server Time: 2019-05-23 13:43:13