LAPAR: Prețul cerealelor s-a prabușit din cauza declarațiilor făcute de Petre Dea

User Rating:  / 0
PoorBest 

grau inundatPrețul cerealelor s-a prabușit din cauza declarațiilor făcute de Petre Dea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit caruia România a avut anul acesta producţii record la grâu, porumb şi floarea-soarelui, susține Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

"Producătorii sunt nemulţumiţi că aceste declaraţii au determinat prăbuşirea pieţei şi au prejudicii enorme. Producţiile nu sunt nici pe departe istorice, ci sunt mai mici decât anul trecut. La grâu sunt mai mici cu 30% decât anul trecut, iar la floarea soarelui cu 30-35%", a declarat Baciu.

Potrivit avestuia, agricultorii români au avut mult de suferit din cauza secetei în mai-iunie şi din cauza ploilor abundente în iulie.

Laurenți Baciu întreabă cum mai poate solicita Comisiei Europen despăgubiri după declarația ministrului Agriculturii care suține ca în 2018, țara noastră a avut producție istorică.

Acesta se referă la declarația lui Petre Daea, de la sfârșitul lunii august, în care a spus că producţia de grâu din acest an este mai mare cu 200.000 de tone faţă de anul trecut, depăşind 10 milioane de tone, în ciuda faptului că a fost afectată de calamități.

Vizitatori Counter

001390963
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
739
4468
739
1360593
60860
134294
1390963

IP-ul tau: 54.84.236.168
Server Time: 2018-12-16 05:08:16