Creşterea porcilor în gospodăriile afectate de pestă ar putea fi interzisa de prefecturi

User Rating:  / 0
PoorBest 

porc baltatMăsurile privind depopularea suinelor pe raza a 10 km de fermele în care s-a confirmat pesta porcină africană vor fi luate de prefectura fiecărui judeţ afectat, însă iniţiativa se află deocamdată în stadiul de propunere, a declarat miercuri Rareş Hăbeanu, purtător de cuvânt ANSVSA.

„Recomandarea noastră a fost ca propunerea să fie transmisă către prefecturile din judeţele afectate, iar decizia referitoare la ce se va face este a instituţiilor prefectului din judeţele respective”, a adăugat Rareş Hăbeanu.

Potrivit acestuia, autoritatile statului nu au decis încă modul în care vor fi despăgubiţi proprietarii exploataţiilor care nu vor mai putea repopula cu porci, din cauza confirmării prezentei virusului de pestă porcină.

Oficialul a mai spus ca acei crescători ai căror porci din zona de pesta porcină au fost sacrificaţi, deşi animalele au fost sănătoase (stare confirmată de analizele de laborator), vor putea păstra carnea.

Gospodăriile în care au fost depistaţi porci cu pestă africană trebuie să-i sacrifice „fără posibilitatea repopulării”, arată un document al instituţiei.

Documentul prevede, între altele, „determinarea depopulării într-un termen limită prin sacrificarea pentru consum propriu sub control sanitar-veterinar, fără posibilitatea repopulării şi abatorizarea porcilor din gospodăriile populaţiei, fără posibilitatea repopulării”.

Pentru prevenirea pestei porcine africane, autorităţile au pregătit un set de măsuri care includ depopularea suinelor pe o rază de minim 10 km în jurul fermelor afectate şi respectarea condiţiilor de biosecuritate pentru gospodării.

„În urma discuţiilor purtate în cadrul Grupului Naţional de Experţi privind combaterea şi prevenirea răspândirii pestei porcine africane, preşedintele ANSVSA a prezentat măsurile recomandate: 1 - depopularea în jurul fermelor; 2 - respectarea condiţiilor de biosecuritate din exploataţii nonprofesionale cu suine”, arată proiectul de lege.

Potrivit înscrisului, pentru depopularea în jurul fermelor se propune depopularea pe raza a minim 10 km în jurul exploataţiilor afectate de virus.

În act se mai menţionează că măsurile au fost supuse la vot, fiind aprobate în unanimitate de voturi.

„În încheierea şedinţei, domnul secretar de stat dr. Raed Arafat a menţionat faptul că în cadrul acesteia s-a luat act de recomandările Grupului Naţional de Experţi şi a supus aprobării măsurile propuse, acestea fiind acceptate în unanimitate. Totodată s-a aprobat ca prezenta minută să fie transmisă instituţiilor reprezentate în CNCB şi instituţiilor prefectului prin grija IGSU/ISUJ/ISU BIF”, arată actul citat.

Vizitatori Counter

001023502
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
1718
1720
11652
984970
50703
142148
1023502

IP-ul tau: 54.196.13.210
Server Time: 2018-09-21 08:40:02