Cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină, doar până la 31 octombrie

User Rating:  / 1
PoorBest 

ajutor motorina agriculturaFermierii pot depune cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei iulie - septembrie 2017 (trim. III al anului 2017) până la data de 31.10.2017 inclusiv, informeaza Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) .

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2017 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în perioada iulie- septembrie, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare .

În perioada 2017 - 2020, diferenţa dintre rata accizei standard, calculată prin actualizarea nivelului prevăzut în coloana 4 din anexa nr. 1 la titlul VIII "Accize şi alte taxe speciale" din Legea nr. 227/2015, cu completările ulterioare, potrivit art. 342 alin. (2) - (4) din acelaşi act normativ, şi rata accizei reduse prevăzută la alin. (2) se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.

Valoarea accizei pentru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru.

PROGNOZA METEO