Caravana "Alege oaia!", la Cluj-Napoca, între 25-26 noiembrie

User Rating:  / 0
PoorBest 

alege oaia“Alege oaia!”, campania națională de informare și promovare a consumului de carne de ovine,  va ajunge şi la Cluj-Napoca, pe platoul de la Expo Transilvania, prin intermediul unei caravane. Timp de două zile vizitatorii vor putea gusta, gratuit, preparate din carne de oaie gătite tradițional (tocăniță la ceaun, pastramă, virșli, sarmale), dar și brânzeturi (caș, telemea, brânză). Degustarea va fi 'acompaniată' de un spectacol folcloric susținut de Aurel Tămaș și Băndașii de la Cluj, Amalia Peteleu, Valentin Guia, Alin Rotar și Ansamblul folcloric 'Someșul' din comuna Apahida.

La acest eveniment vor fi prezenți liderii celor mai reprezentative asociații ale crescătorilor de ovine din județul Cluj: Someș-Arieș — Cooperativă Agricolă, Asociația Crescătorilor de Ovine 'Someșana', Asociația Județeană a Crescătorilor de Ovine și Caprine Cluj, Asociația Crescătorilor de Ovine 'Miorița', Asociația 'Ijarul' și ai SC Lactate Someșene SRL din municipiul Dej.

Partenerii MADR în organizarea acestui eveniment sunt: Direcția pentru Agricultură Județeană Cluj, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Cluj și AgroTransilvania Cluster.

Deschiderea festivă a evenimentului va avea loc sâmbătă, ora.12.00, iar programul de vizitare va fi între orele 12.00-18.00, atât sâmbătă, cât și duminică.

Reamintim că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat la începutul lunii noiembrie 2017 Campania națională de informare și promovare a consumului de carne de ovine 'Alege Oaia'. Petre Daea, ministrul Agriculturii, a lansat această campanie la târgul INDAGRA 2017 și a participat până acum la toate cele trei evenimente organizate în București (4-5 noiembrie), Ploiești (11-12 noiembrie) și Sibiu (18-19 noiembrie).

PROGNOZA METEO