Saturday, August 30, 2014

catalogulfirmelor

2.000 ha sunt sub apă în Teleorman, din cauza inundaţiilor

terenuri inundate1Peste 2.000 de hectare de arabil sunt sub apă şi sute de gospodării sunt afectate de inundaţii, în judeţul Teleorman, unde 13 localităţi au avut de suferit de pe urma ploilor căzute în ultimele zile.

Potrivit datelor făcute publice, duminică, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman, inundaţiile au provocat pagube materiale în oraşul Videle şi în comunele Tătărăştii de Jos, Tătărăştii de Sus, Dideşti, Necşeşti, Ciolăneşti, Frumoasa, Beuca, Storobăneasa, Orbeasca, Balaci, Stejaru şi Vârtoapele.

Au fost inundate 286 de hectare de păduri, 1.300 hectare de teren arabil şi 668 de hectare de păşuni, iar 593 de fântâni nu mai pot fi folosite.

În localităţile afectate, şase persoane sinistrate mai sunt evacuate, şase case sunt inundate şi 17 locuinţe au fost afectate de ape. De asemenea, 352 de gospodării sunt inundate, iar 173 de anexe gospodăreşti au fost avariate din cauza apelor revărsate.

Viiturile au avariat, totodată, un kilometru de reţea de alimentare cu apă în comuna Beuca, precum şi tei poduri, 35 de podeţe, peste cinci kilometri de drumuri judeţene, peste 13 kilometri de drumuri comunale.

Autorităţile le recomandă oamenilor să nu consume apă din aceste fântâni, existând pericol de îmbolnăvire. În cazul în care au probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă, locuitorii zonelor afectate sunt rugaţi să apeleze imediat la sprijinul autorităţilor locale şi, dacă este posibil, să folosească reţeaua de apă potabilă a localităţilor respective.

Săptămâna aceasta, în judeţul Teleorman au fost atinse niveluri şi debite maxime istorice la punctele hidrologice Alexandria, Vârtoape şi Tătărăştii de Sus, anunţă ISU Teleorman.

PROGNOZA METEO

Vizitatori Counter

001594324
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
5491
7175
47351
1514743
175771
189240
1594324

IP-ul tau: 23.20.220.61
Server Time: 2014-08-30 18:29:17