Curs Valutar
        Aria de logare
 



    

Sfanta Marie Mare, Adormirea Maicii Domnului



Sfanta Marie Mare, Adormirea Maicii Domnului In fiecare an, la 15 august, se slaveste momentul in care Nascatoarea de Dumnezeu si-a dat sufletul in mainile Fiului sau, Isus.

Cartile sfinte spun ca atunci cand a binevoit sa o ia pe Maica Sa in Ceruri, Isus a trimis un inger care sa o pregateasca. Mesagerul lui Dumnezeu a fost Arhanghelul Gavriil, cel care ii daduse si vestea minunata ca a fost aleasa pentru a-l naste pe Mantuitorul lumii. Daca atunci Gavriil purta in maini un crin alb, de data aceasta el i-a adus Fecioarei Maria o ramura de finic (semn al biruintei asupra mortii). Cand a primit vestea Maica Domnului a mers sa se roage pe Muntele Maslinilor, locul Inaltarii lui Iisus la cer, iar pomii se plecau in fata ei, cinstind-o.

Dupa ce s-a rugat Fecioara Maria s-a intors acasa. A aprins lumanari si tamaie, a daruit vesminte unor vaduve sarace si a pregatit toate ce se cuveneau pentru inmormantarea sa. Atunci, pe un nor, a venit apostolul Ioan, urmat de Petru, Pavel de Iacob si de ceilalti ucenici, adusi, la randul lor, de cate un alt nor. Maica Domnului si-a luat ramas bun de la toti cei de fata, i-a binecuvantat si le-a promis ca se va ruga pentru ei si-i va ocroti.

Si-a dat apoi sufletul in mainile lui Iisus, care a aparut pe un tron inconjurat de heruvimi. Maica Domnului a fost dusa de catre apostoli in mormantul din Gradina Ghetsimani, acolo unde Iisus s-a rugat in Joia Mare, inainte de a fi tradat, judecat si rastignit.

Apostolul Toma a ajuns dupa 3 zile de la inmormantare si, la cererea lui, ucenicii lui Isus au deschis mormantul. Atunci au vazut ca mormantul este gol: trupul Fecioarei fusese ridicat la Ceruri de catre ingeri si dus in Gradina Raiului. Exista si o alta credinta, potrivit careia mormantul Maicii Domnului s-ar afla la Efes (unde Fecioara a locuit cativa ani), dar Sfintii Parinti si traditia bisericeasca sustin „localizarea" mormantului Fecioarei Maria la Ierusalim, in Gradina Ghetsimani.

Traditii, superstitii:
- femeile dau de pomana apa, miere, struguri si prune. Dis de dimineata culeg din gradina flori pe care le aseaza la icoane, pentru a-i feri pe toti ai casei de boli si necazuri. Se deschid targurile si satul se aduna la hora.

- femeile insarcinate se roaga la Maica Domnului sa le ajute sa nasca usor si sa aiba copii sanatosi. Din Gradina Raiului, „Imparateasa lumii" ii ocroteste pe toti cei aflati in nevoi si suferinta.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai mare sarbatoare a verii, socotita ca zi de hotar pentru vara - de acum se merge catre toamna, vremea incepe sa se raceasca.

Data adaugarii: 14.08.2010 Sursa Vremea.meteoromania.ro
   
Comentarii:
Prenume, Nume:
pyDcad jdsovztwejou, [url=http://veporsuegoze.com/]veporsuegoze[/url], [link=http://iczhsvzvjpdj.com/]iczhsvzvjpdj[/link], http://zfjrxuwjefng.com/


Mesaj:
Introduceti cod validare:
Security Image1
Avertisment:
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
       Publicitate