Curs Valutar
        Aria de logare
 



    

Pagubele produse de inundaţiile din perioada iunie-iulie au fost evaluate la circa 867 milioane de euro



Guvernul a centralizat, în şedinţa de astăzi, datele privind pagubele produse de inundaţiile din perioada iunie-iulie, a căror valoare însumează până acum circa 867 milioane de euro (3,671 miliarde lei la un curs valutar de 4,23 lei/euro), a anunţat primul-ministru Emil Boc.

Precipitaţiile cu caracter torenţial din lunile iunie-iulie au avut ca şi consecinţă inundarea unor localităţi, avarierea gravă a unor elemente de infrastructură, locuinţe, gospodării din 40 de judeţe. Valoarea totală a pagubelor a fost stabilită pe baza evaluărilor transmise de consiliile judeţene pentru situaţii de urgenţă, a precizat, la rândul său, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga.

În ceea ce priveşte solicitarea României către Fondul de Solidaritate al UE pentru acordarea unui sprijin financiar în urma inundaţiilor, ministrul Vasile Blaga a reamintit criteriile pe baza cărora se acordă aceşti bani, respective, în limitele unui prag stabilit anual pentru fiecare dintre statele membre şi în funcţie de PIB-ul naţional. În cazul României, pentru anul 2010 a fost stabilit pragul de 787, 935 milioane de euro, în raport cu care UE va stabili ajutorul ce va fi acordat.

Data adaugarii: 13.08.2010 Sursa Guvernul Romaniei
   
Comentarii:
Prenume, Nume:
uj1sjM afjqsgqthvte, [url=http://ijgxztzhqggz.com/]ijgxztzhqggz[/url], [link=http://awtekcvufrcj.com/]awtekcvufrcj[/link], http://lspnagnymtra.com/


Mesaj:
Introduceti cod validare:
Security Image1
Avertisment:
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
       Publicitate