|
|
Rusia interzice importurile de vinuri din Republica Moldova
Potrivit unui ordin parvenit serviciului vamal, la câteva săptămâni după ce preşedintele moldovean în exerciţiu a iritat Moscova denunţând regimul sovietic drept unul de ocupaţie, Rusia interzice importurile de vinuri din Republica Moldova, relatează Reuters, informeaza agentia AmosNews.
Producţia de vinuri reprezintă circa o cincime din economia Republicii Moldova, în acest sector activând peste un sfert din salariaţii din una dintre cele mai mici şi mai sărace ţări din Europa.
Practic, interdicţia rusă asupra importurilor de vin îi înlătură pe producătorii moldoveni de pe cea mai mare piaţă de desfacere de care dispuneau.
'Serviciul federal vamal rus interzice prin prezenta importul următoarelor produse: vinuri, materiale legate de vinuri, coniacurile produse în R. Moldova', se precizează într-un document trimis punctelor vamale, care a putut fi consultat de Reuters.
Ordinul invocă preocupări privind calitatea vinului moldovean, care au fost exprimate în mod repetat de serviciul rus pentru protecţia consumatorului, Rospotrebnadzor. Oficialii de la serviciul vamal sau Rospotrebnadzor nu au putut fi contactaţi pentru a comenta informaţia, precizează Reuters. Preşedintele moldovean în exerciţiu, Mihai Ghimpu, a produs iritare la Kremlin în luna iunie, proclamând 28 iunie 'Ziua Ocupaţiei Sovietice'. Curtea Constituţională din R. Moldova a anulat ulterior decretul, precizând că Ghimpu nu avea autoritatea necesară pentru a-l emite. Parlamentul rus a condamnat demersul lui Ghimpu ca pe o tentativă de a revizui istoria. La puţin timp după aceea, Rospotrebnadzor a anunţat că calitatea vinului importat din Moldova s-a deteriorat şi că ar trebui folosit mai degrabă la 'vopsit gardurile' decât băut, notează Reuters.
Data adaugarii: 13.08.2010
Sursa AmosNews
Comentarii:
| Prenume, Nume: |
| gAps0M qyxgqmibjgte, [url=http://htmipcjwurfu.com/]htmipcjwurfu[/url], [link=http://aorfesnskoxs.com/]aorfesnskoxs[/link], http://tzodlgbmistr.com/ |
| Prenume, Nume: |
| 1sfkoI gizussmqmfwz, [url=http://kceowuelgczc.com/]kceowuelgczc[/url], [link=http://hivxlihvugvc.com/]hivxlihvugvc[/link], http://nrojahcfdtrl.com/ |
Avertisment:
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
|
|
|
|