Curs Valutar
        Aria de logare
 



    

S-a deschis Târgul naţional Agralimex - 2010



Târgul naţional pentru agricultură şi industrie alimentară Agralimex - 2010, ajuns la ediţia a XX-a, s-a deschis joi în Pădurea Vedea din vecinătatea municipiului Alexandria. Târgul este organizat anual de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Teleorman. 

Preşedintele CCIA Teleorman, Marin Niculcea, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că la târg şi-au anunţat participarea circa 40 de firme, cei mai mulţi fiind producători şi distribuitori din diverse localităţi din ţară.

Oferta de la târg cuprinde maşini, utilaje şi echipamente agricole, instalaţii şi linii tehnologice pentru procesarea materiilor prime agricole, seminţe, pesticide şi îngrăşăminte, medicamente veterinare, articole de uz gospodăresc. Vor fi prezente, de asemenea, firme din domenii conexe, cum ar fi asigurările, creditarea bancară sau consultanţa. În târg va fi amenajat un stand cu animale de mare productivitate din recent omologata rasă de ovine "Ţigaia cu cap negru de Teleorman".

La Agralimex se organizează şi Salonul Regional al Cercetării, la care participă reprezentanţii unor institute din ţară, cu realizări noi în promovarea tehnologiilor moderne din sectorul vegetal, zootehnie şi mecanizarea agriculturii. Cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la reînfiinţarea CCIA Teleorman se va lansa o amplă monografie privind activitatea acestei instituţii. Târgul Agralimex - 2010 va fi deschis până pe 30 august.

Data adaugarii: 27.08.2010 Sursa Agerpres
   


Mesaj:
Introduceti cod validare:
Security Image1
Avertisment:
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
       Publicitate