Curs Valutar
        Aria de logare
 




  APDRP a plătit în anul 2011 peste 1,56 miliarde de euro

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a efectuat în cursul anului 2011 plăți către beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) în valoare de 1,56 miliarde de euro, se arată într-un comunicat de presă.

Din această sumă, 902 milioane de euro reprezintă plăți pentru beneficiarii măsurilor de investiții derulate de APDRP, iar restul plăți...

citeste mai departe
Data adaugarii: 28.12.2011
  Legislativul a promulgat legea privind administrarea şi exploatarea pajistilor

Legea nr. 214 din 15 noiembrie 2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor a fost promulgată. Aceasta susţine demersurile asociaţiilor crescătorilor de bovine, ovine şi caprine, producători de carne şi lapte pentru obţinerea unei producţii animaliere eficiente, cu respectarea condiţiilor agricole şi de mediu.

Pe lângă contribuţia semnificativă pe care producţia vegetală...

citeste mai departe
Data adaugarii: 27.12.2011
  Praznicul Sfântului Ştefan
S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este prooroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul lui Dumnezeu. Atunci

Ştefan a stat pe loc înalt şi a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: "Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul?

...
citeste mai departe
Data adaugarii: 27.12.2011
  Autorităţile chineze au descoperit o toxină cancerigenă în laptele produs de o companie importantă

Autorităţile chineze au descoperit cantităţi excesive dintr-o toxină cancerigenă în laptele produs de una dintre cele mai importante companii de lactate din ţara care s-a confruntat cu mai multe scandaluri alimentare răsunătoare în ultimii ani, scrie Agerpres care citeaza AFP.

Autorităţile sanitare au descoperit niveluri ridicate de alfatoxină, o toxină cauzată de mucegaiuri, în laptele produs de grupul...

citeste mai departe
Data adaugarii: 27.12.2011
  Valeriu Tabără: Producţia de cereale a României va putea fi vândută pe orice bursă din lume

Poducţia de cereale a României va putea fi vândută pe orice bursă din lume, dacă va avea capacităţi moderne de depozitare, de peste 30 de milioane de tone, dar şi un lanţ de silozuri în porturile dunărene, a declarat Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

“Trebuie să dezvoltăm reţeaua de depozitare la cereale şi plante tehnice ca să putem ajunge la un nivel de 30 de...

citeste mai departe
Data adaugarii: 27.12.2011
  Fermierii beneficieaza prin PNDR de peste 1,4 miliarde de euro

Peste 1,4 miliarde de euro vor fi disponibile, in 2012, din fonduri europene alocate Romaniei, prin zece masuri din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), pentru care vor fi deschide sesiuni de depunere de proiecte, potrivit unui program afisat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

Una dintre sesiunile pentru depunerea de proiecte pe masura 112 - "Instalarea tinerilor fermieri in mediul rural", va fi deschisa in data de 1 iunie, pentru 30 de zile, pana...

citeste mai departe
Data adaugarii: 27.12.2011
  MADR a publicat calendarul de lansare a sesiunilor de depunere a proiectelor PNDR, pentru anul 2012

Marți, 20 decembrie 2011, a avut loc cea de-a șaptea reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prezidată de Barna Tanczos, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

La reuniune au participat alături de conducerea Autorităţii de Management pentru PNDR, reprezentanţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit...

citeste mai departe
Data adaugarii: 26.12.2011
  Sacalii, oaia mioritica si soarecii de pe camp

Organizatia neguvernamentala de tineret Crispus atrage atenţia că sacalul auriu a suferit recent un nou atac mediatic fiind prezentat intr-un mod necorespunzator la emisiunea de stiri a ProTV din data de 18.12.2011.

Expresiile "ciobanii sunt ingroziti", "sacalii sunt mai rau decat lupii", "carnivor salbatic de temut" si declaratii precum " din cauza incalzirii globale cu iernile blanzi a aparut aceasta specie" si "am vazut la un prieten cinci oi ce erau moarte si a spus...

citeste mai departe
Data adaugarii: 26.12.2011
  Daciana Sarbu si Viorica Dancila solicita Comisiei Europene sprijin financiar pentru producatorii de rosii din Romania
Daciana Sarbu si Viorica Dancila, eurodeputate PSD, membre in Comisia de Agricultura a PE, solicita sprijinul Comisiei Europene pentru ca producatorii romani de rosii sa primeasca in continuare bani de la UE, in conditiile in care fondurile destinate acestora vor fi sistate la sfarsitul anului 2011, iar guvernul Romaniei nu a schitat niciun gest pentru ca ele sa fie mentinute.

Astfel, producatorii romani au putut beneficia de plati...
citeste mai departe
Data adaugarii: 26.12.2011
  Fermierii primesc 298 milioane euro, în perioada 21– 23 decembrie, subventii pentru suprafata

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat joi că plăteşte, în perioada 21– 23 decembrie, suma de 298 milioane euro pentru 335.000 de fermieri, pe măsurile delegate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) AXA II, aferente campaniei SAPS 2011.

Banii vor fi plătiţi pentru Măsura 211, care reprezintă sprijin pentru zona montană defavorizată, pentru...

citeste mai departe
Data adaugarii: 23.12.2011
  APDRP a gasit 501 fermieri sunt eligibili pentru modernizarea exploataţiilor agricole cu fonduri europene

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a finalizat evaluarea celor 572 de proiecte depuse în sesiunea din aprilie 2011pentru obţinerea finanţării nerambursabile prin Măsura 121 “Modernizarea exploataţiilor agricole”, din care 501 proiecte sunt eligibile.

Din cele 501 de proiecte, 354 vizează investiţii în domeniul vegetal şi 147 în domeniul animal.Valoarea eligibilă totală a celor 501...

citeste mai departe
Data adaugarii: 23.12.2011
  Tradiţii de Crăciun: Obiceiul "crailor", păstrat la Sâncel de peste un veac datorită bătrânului Pătru lu' Călae

Obiceiul "crailor" este păstrat de mai bine de un veac în satul Sâncel, din judeţul Alba, în ziua de Crăciun, datorită unui bătrân care se ocupa de tinerii păstrători ai tradiţiei, ce moştenesc din generaţie în generaţie şi costumele speciale, ale căror culori redau tricolorul românesc.

"Craii" reprezintă un obicei păstrat de cel puţin o sută de ani de tinerii din mai multe sate din judeţele...

citeste mai departe
Data adaugarii: 23.12.2011
  Ziarul Financiar>> Statul vrea să dea în concesiune terenuri agricole de 4 mil. euro la începutul anului viitor

Fermierii vor putea licita la începutul anului viitor pentru a lua în concesiune pe 20 de ani aproximativ 2.000 de hectare de teren de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS). Valoarea acestor terenuri se ridică la 4 milioane de euro, potrivit estimărilor ZF, ce au în vedere un preţ mediu de 1.500-2.000 de euro/hectar.

Terenurile pe care statul vrea să le dea spre concesiune sunt în judeţe precum Alba, Arad, Braşov,...

citeste mai departe
Data adaugarii: 22.12.2011
  Laurenţiu Baciu este noul preşedinte interimar al LAPAR
După demisia preşedintelui Ligii Asociatiilor Producătorilor Agricoili din România, Nicolae Sitaru, membrii Consiliului Director lărgit l-au ales pe inginer Laurenţiu Baciu în funcţia de preşedinte interimar.
De asemenea, Consiliul a mai hotarat suspendarea lui Marcel Cucu din calitate de membru al CD LAPAR pe perioada interimatului.

Noul preşedinte al LAPAR şi al Consiliului Director se va desfăşura în a...
citeste mai departe
Data adaugarii: 22.12.2011
  AVERTIZARE METEO: Ninsoare şi viscol în sud şi sud-est până vineri dimineaţă. Polei în zona litoralului
Meteorologii informează că de joi la ora 14.00 până vineri dimineaţă va ninge în sudul şi sud-estul ţării, în zona litoralului urmând să se formeze polei.
De joi la ora 14.00 până vineri la ora 8.00 va ninge pe arii relativ extinse în sudul şi sud-estul ţării, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări locale, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50 - 60 de...
citeste mai departe
Data adaugarii: 22.12.2011
  Giurgiu: Producători din toată ţara la Târgul de Crăciun

Peste 20 de comercianţi şi producători de preparate tradiţionale de sezon participă, în perioada 19-22 decembrie, la cea de-a V-a ediţie a Târgului de Crăciun organizat în acest an în centrul municipiului Giurgiu într-un spaţiu expoziţional special amenajat cu căsuţe din lemn pentru fiecare participant în parte.

"La ediţia din acest an Târgului de Crăciun participă producători din toată ţara care...

citeste mai departe
Data adaugarii: 21.12.2011
  Fermierii pot beneficia de la CEC Bank de creditul punte

Fermierii români pot beneficia de la CEC Bank de creditul punte pentru finanţarea capitalului de lucru în vederea desfăşurării activităţilor curente, în urma semnării unui parteneriat între CEC Bank şi Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN SA.

Potrivit unui comunicat al CEC Bank, sunt eligibili pentru acest tip de credite beneficiarii...

citeste mai departe
Data adaugarii: 21.12.2011
  Ministerul Mediului cauta consultant international in agricultura

Ministerul Mediului şi Pădurilor anunță că, în cadrul Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi,” finanţat de Banca Mondială şi Guvernul României, este în proces de selecție a unui consultant internațional în agricultură, care va fi responsabil cu dezvoltarea unor planuri complexe de management al nutrienților la nivel de ferme și la nivel comunal, de gestionare a fertilizanților, în colaborare...

citeste mai departe
Data adaugarii: 20.12.2011
  Romalimenta: Produsele din carne procesată s-ar putea scumpi cu până la 10% în 2012

Produsele din carne procesată s-ar putea scumpi cu până la 10% în primele luni ale lui 2012, a declarat luni, în exclusivitate pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară (Romalimenta), Sorin Minea.

"Este posibil ca preţurile produselor din carne procesată să crească în primele luni ale anului viitor cu până la 10%, deoarece agenţii agenţii economici vor încerca, în acest mod,...

citeste mai departe
Data adaugarii: 20.12.2011
  Antena Satelor>> Mistreţi găsiţi morţi pe câmp, în apropiere de Medgidia

Poliţiştii au declanşat o anchetă, luni, după ce şase porci mistreţi au fost găsiţi morţi pe câmp, în zona Medgidia, în apropierea Canalului Dunăre - Marea Neagră.

Reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au declarat, că mistreţii nu au fost împuşcaţi, animalele suferind leziuni prin lovire.

"Porcii mistreţi au fost loviţi cu o...

citeste mai departe
Data adaugarii: 20.12.2011

Prima pagina   Precedenta   8   9   10   11   12   13   14   Urmatoare   Ultima pagina  

       Publicitate