|
|
România Liberă>> De ce sprijină aristocraţii britanici micile ferme din Transilvania
Hrana produsă în România este considerată, în general, mai sănătoasă decât cea din ţările occidentale.
După prinţul Charles al Ţării Galilor, moştenitorul coroanei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care promovează Transilvania şi finanţează reabilitarea unor case ori monumente istorice din regiune, şi alţi membri ai înaltei aristocraţii britanice sunt preocupaţi de soarta fermierilor români, mai ales a celor din Transilvania. Marchiza Tracy de Worcester a iniţiat o campanie, prin intermediul căreia îi îndeamnă pe români să îi sprijine pe micii fermieri, care produc hrană sănătoasă, spre deosebire de marile ferme, care au industrializat creşterea animalelor. Marchiza britanică s-a întâlnit la Cluj cu profesorii şi cu studenţii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, pentru a-i convinge să se alăture campaniei sale. Citeste mai mult pe editia online a cotidianului România Liberă
Data adaugarii: 01.02.2012
Sursa România Liberă
Avertisment:
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
|
|
|
|