Curs Valutar
        Aria de logare
 



    

ANSVSA: Opt misiuni de audit se vor desfăşura în România în 2012



Opt misiuni de audit, dintre care una de audit general, se vor desfăşura în România în 2012, conform programului Oficiului Veterinar şi pentru Alimente (FVO) din cadrul Comisiei Europene, transmis ANSVSA de reprezentanţa României la UE.

“Misiunea de audit general în scopul actualizării profilului de ţară urmăreşte progresele înregistrate de către statul membru în implementarea recomandărilor făcute cu ocazia misiunilor de audit anterioare, precum şi organizarea sistemelor de control din domeniul siguranţei alimentelor, sănătăţii şi bunăstării animalelor şi sănătăţii plantelor”, informează Autoritatea Naţtională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Potrivit sursei citate, celelalte misiuni vor avea drept teme de audit: abatorizarea ovinelor şi procesarea cărnii de oaie, cultivarea şi controlul pieţei organismelor modificate genetic, măsurile de control întreprinse în cadrul Programului de Eradicare a Rabiei, elaborarea planurilor de contingenţă pentru anumite boli şi sacrificările de necesitate, implementarea normelor de bunăstare a păsărilor în ferme şi în timpul transportului, controlul animalelor şi al produselor de origine animală la posturile de inspecţie la frontieră.

Prima misiune, cea care auditează abatorizarea ovinelor şi procesarea cărnii de oaie, a început la 23 ianuarie şi se va finaliza la 3 februarie.

Celelalte misiuni de audit vor avea loc în mai, iunie, septembrie şi noiembrie.

“La nivelul Uniunii Europene, acest program este elaborat anual. Temele prioritare pentru relizarea auditurilor sunt alese cu grijă, pe baza mai multor factori, cel mai important fiind riscul, în strânsă corelare cerinţele legislative şi considerente legate de comerţul şi politicile publice comunitare. Agrearea programului anual de audit al FVO se face cu implicarea structurilor relevante din cadrul DG – SANCO şi consultarea tuturor statelor membre”, mai spun cei de la ANSVSA.

Programul misiunilor de audit pentru anul 2012 a fost discutat şi stabilit în cadrul întâlnirii dintre şefii serviciilor veterinare din statele membre, care a avut loc anul trecut în luna iunie.

FVO este instrumentul DG – SANCO (Directoratul General pentru Sănătatea şi Protecţia Consumatorului din cadrul Comisiei Europene) prin care se verifică la faţa locului dacă cerinţele şi normele europene privind siguranţa alimentelor, sănătatea şi bunăstarea animalelor şi sănătatea plantelor sunt implementate corespunzător şi respectate, atât de către statele membre cât şi de către ţările terţe.


Data adaugarii: 27.01.2012 Sursa
   


Mesaj:
Introduceti cod validare:
Security Image1
Avertisment:
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
       Publicitate