Curs Valutar
        Aria de logare
 



    

Valeriu Tabără va prelua portofoliul Agriculturii



Valeriu Tabără va prelua portofoliul Agriculturii Deputatul PDL, Valeriu Tabără, preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, a acceptat preluarea portofoliului Agriculturii, după revocarea ministrului Mihail Dumitru. "Am avut o discuţie cu premierul Emil Boc, în urma căreia mi s-a propus funcţia de ministru al Agriculturii, iar eu am acceptat, nu pentru că mă favorizează sau mi-aş dori acest post, ci pentru că nu cred că suntem într-o situaţie în care poţi să refuzi aşa ceva. Ar fi un act de laşitate", a declarat, joi, pentru AGERPRES, Valeriu Tabără.
Acesta a mai spus că este nevoie de multă responsabilitate în acest moment, dar şi de foarte mult sprijin ca să reuşeşti. Întrebat când va prelua efectiv portofoliul Agriculturii, Valeriu Tabără a declarat că deocamdată nu ştie, deoarece mai există nişte discuţii şi anumite consultări în coaliţie.

Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, va fi revocat din funcţie, premierul Emil Boc anunţându-l joi că se află pe lista miniştrilor care vor fi remaniaţi. Dumitru a confirmat la un post privat de televiziune că miercuri a avut o discuţie cu premierul în care i s-a reproşat lipsa de comunicare cu parlamentarii. "Premierul mi-a pus câteva întrebări legate de sectorul pe care îl coordonez şi mi-a făcut câteva reproşuri, de genul colaborării sau de genul comunicării cu parlamentarii. I-am spus că îmi asum această lipsa de comunicare, având în vedere că nu am o experienţă politică, vin dintr-un domeniu mai tehnic şi am încercat, în măsura în care am putut, să rămân în limitele legale, să mă întâlnesc cu reprezentanţii Comisiei de Agricultură şi să mă achit de aceste obligaţii cel puţin odată pe luna, cum este regulamentul din Camera Deputaţilor", a precizat Dumitru.

Întrebat ce va face în perioada următoare, Mihail Dumitru a precizat că îşi va lua o vacanţă, imediat ce va veni înlocuitorul său. Mihail Dumitru ocupă portofoliul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Guvernul Emil Boc de la data de 23 decembrie 2009. Deputatul Valeriu Tabără s-a născut în comuna Sălciua, judeţul Alba, la 1 iulie 1949. Este inginer agronom (1973), iar în 1984 a devenit doctor în agronomie. În perioada 1997-2001 a fost preşedintele Partidului Unităţii Naţiunii Române (PUNR), după ce între 1992 şi 1997, a fost vicepreşedintele acestei formaţiuni. Din 2002 este membru PDL, iar din 2004, vicepreşedinte PDL Timiş. Între anii 2002-2004 a fost membru al Biroului Permanent Naţional al PD. Activitatea sa politică l-a adus în perioada 18 august 1994- 3 septembrie 1996 în funcţia de ministru al Agriculturii şi Alimentaţiei, în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu. Valeriu Tabără a fost propus la 9 noiembrie 2009, pentru funcţia de ministru al Agriculturii de către premierul desemnat Liviu Negoiţă.

Valeriu Tabără se află la cel de-al patrulea mandat de deputat de Timiş, ocupând această funcţie şi în legislaturile 1992-1996, 1996-2000 şi 2004-2008. În perioada 1996-2000 a fost preşedintele Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare şi vicepreşedinte al comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor. În legislatura 2004-2008, Valeriu Tabără a fost vicelider al grupului parlamentar al Partidului Democrat (feb. 2005-sep. 2008), secretar al Biroului Permanent (sep.-dec. 2008) şi vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. În actuala legislatură, este preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, dar şi preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia sistemelor de irigaţii, precum şi a altor sectoare de îmbunătăţiri funciare. În prezent este director de proiecte de cercetare SCDA-Lovrin şi USAMVB-Timişoara, precum şi coordonator - Departament "COMPETENŢA" OMG, culturi convenţionale, ecologice, mediu al Comisiei Ştiinţifice de Biotehnologie a ASAS. Valeriu Tabără este şi profesor universitar, având peste 200 de lucrări ştiinţifice publicate. Din 2008 este membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR).

Din 2006, este preşedintele Secţiei de cultura plantelor din Academia de Ştiinţe Agricole şi Ştiinţifice (ASAS), iar din 2009, vicepreşedintele ASAS. În anul 2007 a fost desemnat cetăţean de onoare a comunei natale, Sălciua-Alba, în acelaşi an primind şi premiul Academiei române 'Gh. Ionescu-Siseşti'. În 2008, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice Bucureşti i-a acordat premiul 'N. Săulescu', iar în 2009 a fost distins cu Meritul Academic al Academiei Române Este căsătorit şi are doi copii. (Veronica Cătană) (act. sep. 2010).

Data adaugarii: 06.09.2010 Sursa AGERPRES
   
Comentarii:
Prenume, Nume:
tr38gW koxwcotkmxva, [url=http://dcncekmnjcpw.com/]dcncekmnjcpw[/url], [link=http://zixbgzdlxrad.com/]zixbgzdlxrad[/link], http://yvgrixtepwvm.com/


Mesaj:
Introduceti cod validare:
Security Image1
Avertisment:
Autorul comentariului va fi singurul responsabil de continutul acestuia si isi va asuma eventualele daune, in cazul unor actiuni legale impotriva celor publicate.
       Publicitate