PREVENIREA SI COMBATERA BOLILOR SI DAUNATORILOR IN PLANTATIILE POMICOLE - PARTEA I

Rapanul merelor si perelor (Venturia inaequalis, V. Pirina).
   Aceasta ciuperca se manifesta pe toate organele pomilor. Pe frunze si fructe apar pete brune-maslinii, circulare, care in timp se unesc, formand suprafete mari pe organul atacat.
   Suprafata foliara atacata se usuca, cade timpuriu, reducand posibilitatea de fotosinteza a pomilor.
   Ciclul biologic al ciupercii cuprinde doua faza distincte:
- ciclul parazitar (asexuat) care se petrece pe pom, pe organele atacate miceliul, conidiofori, conidii;
- ciclul saprofit (sexuat), care se petrece pe frunzele atacate si cazute in perioada repausului vegetativ: peritecii, asce, prin ascospori dupa maturarea si eliberarea acestora din asce, in urmatoarele conditii:
 Existenta organelor verzi (receptiva);
 Temperatura minima de 60C
 Precipitatiile minime de 0,3 mm cu umectarea prelungita a organelor receptive (ploaie, ceata puternica);
 Umiditatea atmosferica de peste 75%
   Alte cauze:
- aparitia maxima a conditiilor de vara (care vor genera infectii secundare) se face in atmosfera umeda, la temperaturi de 18-230C;
- la temperaturi de 18-200C infectia cu conidii de vara se poate realiza in 6 ore de umectare a organelor contaminate, fenomen, care in lipsa precipitatiilor se poate asigura prin roua persistenta sau burnita;
- Vitalitatea conidiilor in atmosfera uscata este de cateva saptamani;
- Cele mai periciloase infectii cu caracter epifitic, sunt cele ce se fac in perioada pre si postflorala,  pana cand fructul are 2-3 cm in diametru;
- Perioada de maxima sensibilitate fata de rapan coincide cu cresterea rapida a organelor receptive, fapt ce obliga la utilizarea prin alternanta a fungicidelor sistemice recomandabil in amestec cu fungicide de contact;
- Pentru reducerea rezervei biologice, toamna frunzele cazute se vor ingropa sub aratura. In acelasi timp se vor sapa si intervalele dintre pomi pentru distrugerea frunzelor in care evolueaza forma saprofita, de rezistenta a ciupercii. Pe frunzele situate in sol, ciuperca nu mai evolueaza si astfel se reduce rezerva biologica.
   Pentru minimizarea cheltuielilor ocazionate de protectie fitosanitara, toate tratamentele contra rapanului se vor aplica in complex, tinand cont de principiile luptei integrate pentru combaterea simultana a bolilor (inclusiv a celor criptogamice si de nutritie) ca si a principalilor daunatori.
Fainarea marului (Pohodospahera leucotricha)
   In evolutia acestei ciuperci faza asexuata este singura care prezinta importanta practica. Fainarea este considerata ca una din cele mai importante boli ale marului, fiind prezenta in toate zonele unde se cultiva aceasta specie.
   Transmiterea rezervei biologice de la un an la altul se realizeaza in principal, prin miceliul de rezistenta care ierneaza intre solzii mugurilor si pe lastari.
   Miceliul de rezistenta isi incepe activitatea de la inceputul dezmuguririi mugurilor florali, apoi pe mugurii vegetativi si pe formatiunile scurte de rod, ceea ce impune executarea primului tratament la dezmugurire. Practic, primavara pe miceliu de rezistenta se formeaza conidii sub forma de siruri, care in conditii de ploaie, roua sau ceata puternica se desprind si sunt purtate de curentii de aer pe organle receptive (verzi) in formare, unde emit “haustori”, care patrund in celulele epidermice si in mezofilul frunzei. Haustorii sunt organe de hranire si fixare.
Conidioforii si conidiile ciupercii se formeaza numai la suprafata organelor atacate.
   Evolutia bolii este favorizata de alternanta perioadelor cu precipitatii frecvente, cu perioade fara precipitatii, dar cu roua, ceata puternica (umiditatea atmosferica ridicata) si temperaturi medii zilnice de 20-250 C, cand incubatia este foarte scurta de 3-4 zile. Excesul de umiditate pe frunze are un efect de spalare a conidiilor si in consecinta reduce gradul de atac.
   In cadrul luptei integrate pentru combaterea atacului de fainare la mar sunt necesare masuri biologice, chimice si agrotehnice. In cazul soiurilor cu rezistenta genetica scazuta la atacul de fainare, in cadrul masurilor de combatere, se va avea in vedere eliminarea prin taiere si ardere a organelor atacate. Actiunea se executa concomitent cu taierile in repaus vegetativ, iar in plantatiile cu atac peste nivel mediu si in perioada de vegetatie.
Viermele merelor (Cidia pomonella)
   Aceasta insecta de temut pentru speciile semintoase, ierneaza ca larva matura invelita intr-un cocon matasos in prealabil sub crapaturile scoartei pomilor sau in frunzisul de sub pomi. Primavara in luna aprilie cand se realizeaza zero biologic al acestei insecte (90C), larvele se transforma in crisalida iar dupa 15-30 de zile apar adultii. Acestia apar de regula la inceputul lunii mai, sunt crepusculari si sunt mult mai activi in serile mult mai senine, linistite si calde. In asemenea conditii climatice atacul este evident mai puternic.
   Temperatura optima pentru imperechere si depunere a pontelor este de 20-250C (sub 120 C aceste activitati sunt practic intrerupte).       Femelele depun ouale in 10-20% din cazuri pe fructe tinere si restul de 80-90% din cazuri pe frunze si ramuri. O femela, de regula depune intre 50-70 oua din care in prima zi de ponta 50%. Larvele nou aparute isi cauta un loc unde a-si poata face galerie, de preferinta intre doua fructe sau unde un fruct este acoperit de frunze, perioada care dureaza de la cateva ore pana la cateva zile, interval in care sunt vulnerabile la actiunea insecticidelor (sunt sensibile la majoritatea insecticidelor utilizate in mod curent).
   Dupa maturare larvele se retrag pe un fir de matase sau in mod direct se ascund in crapaturile din scoarta pomilor, sub frunze sau in iarba unde isi formeaza coconul protector.
In prezent cu ajutorul feromonilor (atractanti sexuali) se pot face aprecieri privind nivelul atacului, momentele executarii combaterii, combaterea propriu-zisa prin fenomenul de dezorientare a masculilor.    In toate aceste conditii legate de evolutia daunatorului in conditii naturale, in vederea aplicarii la timp si in  mod diferentiat a schemelor de tratament.
Paduchele din San Jose (Quadra-spidiotus pernicious)
   Originar din China, paduchele din San Jose este considerat o calamitate pentru livezile infestate, numarul speciilor de pomi si arbustilor fructiferi atacate fiind foarte mare. Dintre acestea cele mai mari pagube se inregistreaza la mar, par, gutui, piersic, visin, cires si cais. Nu sunt ocoliti nici arbustii ca: agrisul, coacazul care constituie focare de inmultire a daunatorului.
   Ramurile atacate se cunosc dupa petele circulare de culoare rosie-visinie, care devin mai evidente daca se uda sau se razuiesc usor cu o lama, in timp aceste pete colorate, nu se mai pot hrani, se brunifica si mor dupa cativa ani. Atacul larvelor de pe fructe poate fi des intalnit in zona caliciului si a pedunculului si se prezinta sub forma de pete rosii-visinii dispuse circular.
   Paduchii sunt de culoare galben portocaliu, acoperiti cu scuturi brun-cenusii, de forma circulara (la femele), alungite (la masculi) sau ovale (la larve) cu dimensiunea pana la 2 mm, determinarea precisa facandu-se sub microscop. Daunatorul ierneaza sub scut ca larva hibernanta si-si incepe activitatea in a doua jumatate a lunii martie la pragul biologic de 70 C.
   Femelele sunt vivipare, nasc larve vii care sunt mobile pana la 1-2 zile de la aparitie, dupa care se fixeaza si incep sa-si confectioneze scutul din ceara si fire matasoase, foarte rezistente la intemperii si pesticide.    Obiectivul tratamentelor fitosanitare il constituie in principal larvele mobile, care sunt vulnerabile, neavand inca scut permanent precum si larvele in primele zile de la fixare cand scutul poate fi penetrat de insecticidele folosite.
   Raspandirea daunatorului se face in stadiul de larva mobila cu ajutorul curentilor de aer, pasarilor, insectelor etc.
   La stabilirea schemelor de tratament se va avea in vedere la ambele generatii vulnerabilitatea larvelor mobile la pesticide, importanta plantatiei, gradul de infestare, destinatia productiei si remanenta insecticidelor utilizate.
In vederea minimizarii cheltuielilor legate de combaterea fitosanitara, tratamentele care coincid cu a altor daunatori si boli se vor aplica odata.
Gargarita florilor de mar (Anthonomus pomorum)
   Zona de daunare a gargaritei florilor de mar se suprapune cu zona de cultura a marului si parului. Adultii au o lungime de 5-6 mm si ierneaza in crapaturile scoartei pomilor, in frunzele si iarba de sub pomi. Capul este de culoare bruna negricioasa si este acoperit cu perisori castanii-roscati. Insecta are un rostru larg de 1-1,5 mm cu ajutorul caruia inteapa mugurii florali mai ales la specia mar, in procent de 90-100%. Adultii imaturi dupa hibernare se hranesc perforand mugurii florali.
   Gragarita florilor de mar are o singura generatie pe an, iar combaterea fitosanitara vizeaza adultii inainte de depunerea pontei si coincide fenologic cand 10-15% din mugurii florali sunt dezmuguriti, iar temperatura medie este mai mare de 60C fara precipitatii si vant. Cand temperaturile mediii zilnice scad sub 60C  tratamentele de combatere se decaleaza pana la realizarea limitei termice mentionate, care coincide cu inceputul infloritului potbalului (Tussilago farfara).
   La aprecierea oportunitatii tratamentului impotriva insectei se va avea in vedere si gradul de infestare al plantatiei cu alti daunatori (omizi defoliatoare, gargarita mugurilor, paduchele lanos). De asemenea la alegerea insecticidului preferat acesta trebuie sa fie eficient la temperaturile relativ coborate din perioada dezmuguritului, completat cu fungicidele specifice, respectiv cu o buna compatibilitate a acestora.