SOIA

   Rotaţia
   Cultura soiei se poate amplasa cu succes pe terenurile ce au fost cultivate anterior cu cereale de toamnă sau cu porumb, cu condiţia ca acestea să permită o bună pregătire a solului şi acumularea unei rezerve de apă. Soia se poate cultiva pe acelaşi teren mai mulţi ani la rând, când, datorită înmulţirii bacteriilor simbiotice specifice, se pot obţine producţii mari. Cultivată pentru nutreţ, soia este o foarte bună premergătoare pentru aproape toate culturile anuale.
      Ingrăşămintele
Cantitatea de substanţe nutritive extrase de soia din sol depinde de recoltă şi de scopul culturii. După Enken (1959), !a o producţie obişnuită, soia conţine în masă recoltabilă la hectar 151 kg azot, 40 kg fosfor, 50 kg potasiu si alte elemente. Soia are nevoie de azot mai cu seamă în primele faze de vegetaţie, consumul crescând până aproape de fructificare, perioadă după care fosforul are rolul principal. Soia este, de asemenea, o mare consumatoare de potasiu, element ce are un rol deosebit în obţinerea unor producţii mari. Dacă în sol se găsesc speciile de bacterii (Rbizobium japonicum), care să provoace formarea nodozităţilor pe rădăcinile de soia, planta are posibilitatea să folosească şi azotul din atmosferă, în cele mai multe cazuri, soia nu-şi poate asigura in totalitate azotul din aer, din care cauză o bună parte din acesta trebuie să şi-l procure din sol. Această parte trebuie dată sub formă de îngrăşăminte cu azot, administrate în doze moderate, îngrăşarea cu 150-300 kg/ha azotat de amoniu şi cu 200-300 kg/ha superfosfat se face toamna, încorporându-se îngraşămintele sub arătura de bază. Ingrăşămintele pot fi administrate şi primăvara, înainte de semănat, o dată cu pregătirea terenului, încorporarea îngrăşămintelor în sol în contact cu sămânţa, sau prea aproape de aceasta, duce la o încetinire a germinaţiei, la o răsărire neuniforma şi, mai târziu, la o slabă dezvoltare a plantelor tinere. Din aceasta cauză, administrarea îngrăşămintelor trebuie să se facă în aşa fel, încât acestea să ajungă cu 3-4 cm sub adâncimea de semănat şi la 5-6 cm lateral de sămânţa încorporată în sol. Soia reacţionează favorabil Ia îngrăşămîntele chimice sau organice pe solurile sărace în elemente nutritive.
Astfel, în experienţe]e efectuate la Câmpia-Turzii, pe un sol mai puţin fertil, s-au obţinut sporuri de producţie de 41,7% la soia pentru siloz, prin administrarea a 20 t/ha gunoi de grajd fermentat, 48 kg/ha N şi 32 kg/ha P205. în cazul folosirii numai a îngrăşămintelor chimice (96 kg/ha N şi 32 kg/ha P205), sporul de producţie a fost de 28,9%. însă, după Hulpoi şi colaboratorii (1966), pe solul fertil de la Fundulea, reacţia la îngrăşăminte a soiurilor de soia experimentate a fost slabă, aceasta fiind în concordanţă şi cu unele rezultate de cercetare din S.U.A.
    Pregătirea solului
    Seminţele de soia necesită un pat germinativ foarte bine pregătit şi cu bogate rezerve de substanţe hrănitoare şi apă pe toata durata de vegetaţie. Din această cauza, se recomandă executarea arăturii de bază la adâncimea de 20-25 cm. vara sau toamna, după cum planta premergătoare părăseşte terenul mai devreme sau mai târziu. în primăvară, arătura se nivelează şi se lucrează o dată sau de doua ori cu grapa eu discuri, ultima lucrare executându-se înaintea semănatului. Arătura de primăvară nu este indicată, fiind urmată de pierderi de recolta.
    Sămânţa şi semănatul
    Pentru masa verde şi siloz se foloseşte soiul Lincoln, caracterizat prin talie înaltă şi abundenţă de frunze şi păstăi, fiind raionat pentru furaj în toată ţara. Produce cantităţi mult mai mari de masă verde decât soiurile cultivate pentru seminţe. La Fundulea, acest soi a produs 253 q/ha masă verde, depăşind soiul Chippewa cu 42%. Sămânţa trebuie să provină din loturile semincere recunoscute, să aibă mărimea medie a boabelor corespunzătoare soiului ce se cultivă şi să nu fie mai veche de doi ani. Sămânţa de soia trebuie să aibă o germinaţie minimă de 80% şi o puritate de cel puţin 95%. Sămânţa se tratează cu nitragin în ziua semănatului sau cel mult cu o zi înainte. în urma acestui tratament se obţin plante viguroase, eu un număr mare de nodozităţi pe rădăcini.
Soia se seamănă atunci când temperatura solului a ajuns la 8-lO^C şi a trecut pericolul îngheţurilor târzii de primăvară. Această epocă corespunde, de regulă, cu a doua jumătate a lunii aprilie în condiţiile din Câmpia Bărăganului, cu sfârşitul lunii aprilie. în zonele din Podişul Central Moldovenesc şi Câmpia Banatului şi cu prima decadă a lunii mai pentru zonele mai nordice din regiunea Suceava şi Podişul Transilvaniei.
    Soia pentru nutreţ poate ti semănată şi mai târziu, în mirişte, cu condiţia ca în anii şi în regiunile secetoase culturile să fie irigate. Numărul de plante la hectar şi distanţele între rânduri depind de scopul culturii. Pentru siloz ,se seamănă la distanţa de 80-100 cm cu o densitate de 50-70 boabe germinabile la m2. Pentru condiţiile din centrul Transilvaniei se recomandă cantitatea de 50-60 kg/ha soia la semănatul în cultură pură pentru siloz.
    Amestecurile de porumb cu soia pentru masă verde se seamănă (după Varga şi colab, 1964), la distanţa de 12,5-20 cm între rânduri, folosindu-se 100-120 kg/ba porumb şi 50-60 kg/ha soia.
In Câmpia Moldovei, cele mai bune rezultate s-au obţinut când semănatul s-a făcut la distanţa de 30 cm între rânduri, cu o norma de semănat de 100 kg/ha. raportul dintre soia şi porumb fiind 1,5:1 {Roşea, Panait şi colab, 1960). Pentru siloz, cantităţile de sămânţă variază în funcţie de amestec şi de metoda de cultură. Astfel, la însămânţatul pe acelaşi rând cu porumbul şi la distanţa de 80-100 cm se folosesc 12-15 kg/ha porumb şi 35-45 kg/ha soia. în cazul însămânţării amestecului în rânduri alternative (un rând porumb şi un rând soia), se recomandă o densitate de 40.000-50.000 plante de porumb şi 250.000 plante de soia la hectar, ceea ce asigură obţinerea unor producţii de 270-280 q/ha masă verde însilozabilă, cu un ridicat conţinut de albumină digestibilă. De regulă, la amestecurile de porumb cu soia pentru siloz şi pentru masa verde se folosesc hibrizi dubli de porumb cu o perioadă de vegetaţie apropiată de aceea a soiei furajere. Soia, în amestec cu sorgul, se poate semăna în rânduri obişnuite, la 12,5-!5 cm, pentru masă verde şi la 70-90 cm pentru siloz. Sola trebuie să reprezinte în amestecul furajer 30-33%, atât pentru siloz, cât şi pentru masă verde, când se obţine un spor de proteină de 84-172 kg/ha faţă de sorgul în cultură pură.
    In experienţele efectuate de Rosca şi Panait (1962) la Podu-Iloaiei, amestecul de sorg cu soia pentru siloz, semănat la 90 cm distanţa între rânduri, cu 20 kg la ha sămânţa de sorg şi 40 kg/ha sămânţa de soia, a dat o producţie de 297 q/lia, realizându-se un spor de 369 kg/ha proteină brută, faţă de cultura pură de sorg semănată la aceeaşi distanţă. Niculcscu (citat de Varga şi co1abora->torii, 1964) a obţinut cea mai mare cantitate de proteină brută la hectar (788 kg) folosind 60 kg/ha soia şi 10 kgAia sorg. Pentru masă verde cantitatea de sămânţă de soia rămâne aceeaşi, iar norma de semănat la sorg creşte la 15-30 kg/ha. Soia se mai poate semăna în amestec şi cu iarbă de Sudan, când se folosesc pentru semănat 25 kg/ha iarbă de Sudan şi 60 kg/ha soia, semănatul executându-se la o distanţă de 12,5-15 cm între rânduri (Roşea, Panait şi Busuioc, 1960).
    Adâncimea de semănat este de 4 cm pe solurile cu umiditate satisfăcătoare în stratul superficial şi de 5-7 cm pe solurile mai uscate sau mai uşoare. Semănatul la adâncimi mai mari nu este recomandabil deoarece puterea de străbatere este s!abă.
Soia se seamănă cu maşina pneumatică SPC-G, echipată cu discuri ce au orificiile duble, aşezate pe l -2 cercuri apropiate, astfel ca ambele rânduri de orificii să treacă prin dreptul camerei de vid. Raportul de transmisie se realizează folosind pinionul cu 22 dinţi de pe axul distribuitor şi pinionul cu 16 dinţi de pe axul roţii de tasare. Faţa de semănătoarea SU-29, aceasta, în afara randamentului mare de lucru (25-30 ha pe zi), mai are avantajul că repartizează uniform seminţele pe rând şi le introduce în soi la aceeaşi adâncime. Maşina SPC-6 este prevăzută şi cu echipamentul necesar pentru aplicarea erbicidelor, fie concomitent cu semănatul, fie separat.
    Ingrijirea culturilor
    Primele lucrări de îngrijire care se acordă semănaturilor de soia privesc spargerea crustei formată înainte şi după răsărire. Pentru a favoriza răsărirea uniformă a plantelor, afânarea solului şi distrugerea buruienilor în curs de răsărire, se folosesc grapele cu eolţi sau cele stelate, lucrarea executându-se înainte de răsărirea plantelor. La culturile de soia pentru sămânţă şi siloz se pot executa două lucrări cu sapa rotativă, prima înainte sau imediat după răsărire şi a doua când plantele au 2-4 frunze trifoliate, viteza de lucru fiind de 18-20 km/oră.
    Soia este o plantă foarte sensibilă la îmburuienare. Odată invadată de buruieni, mai ales în prima fază de vegetaţie, cultura nu se mai redresează, chiar dacă ulterior buruienile au fost combătute. Culturile pentru masă verde, semănate la 12,5-30 cm distanţă între rânduri, sunt mai frecvent invadate de buruieni. Culturile pentru siloz se prăşesc de 2-3 ori, lucrarea executându-se mecanic. Adâncimea primei praşile este mai mare (8-10 cm), iar a celorlalte două mai redusă (5-6 cm), Prăşitul se execută până la înflorirea plantelor.
Folosirea erbicidelor în combaterea buruienilor reprezintă o metodă avansată pentru întreţinerea culturilor de soia, care reduce volumul lucrărilor de îngrijire şi elimină pericolul rănirii sau distrugerii plantelor.
    Deşi erbicidele se folosesc într-o măsura mai mică la culturile de soia pentru nutreţ, menţionăm, pentru orientare, o serie de erbicide ce pot fi utilizate la combaterea buruienilor din culturile de soia.
Amibenul este un erbicid selectiv ce se prezintă sub formă de soluţie i acidului 2,5-diclor-3-amino-ben2oie, în concentraţie de 23,4%. Se aplică pe sol înainte de răsărire a buruienilor şi a plantelor de soia. efectul fitotoxic al erbicidului este mai accentuat asupra seminţelor în ;urs de încolţire şi scade pe măsură ce buruienile înaintează în creştere. amibenul distruge aproape toate buruienile anuale monocotiledonate si dicotiledonate, dar nu distruge buruienile perene cu sistem radicular adânc cum sunt: costreiul (Sorghum halepense L.) si volbura Convolvulus arvensis L.).
Erbîcidul se aplică, în benzi, pe rândurile semănate, folosindu-se 7Kg /ha, ce se amestecă bine cu cantitatea de apă necesară; în timpul lucrului, soluţia se agită continuu. In ţara noastră sunt în curs de experimentare şi alte erbicide, ca vernamul şi alanapul.  Irigarea soiei este o lucrare le întreţinere ce poate aduce sporuri considerabile de recoltă- mai ales pe cernoziomurile din sudul ţarii. Experienţele făcute de Hulpoi şi colaboratorii (I966) la Fundulea arată că soia Lincoln dă producţii de masă verde mai mult decât duble datorită irigării, dar se evidenţiază şi faptul că soia, în condiţii de irigare, cade puternic, ceea ce duce la pierderi.
    Recoltarea
    Pentru siloz şi masă verde soia se recoltează în momentul formării boabelor în păstăile de pe tulpina principală, folosindu-se combina de siloz CSU, care prezintă avantajul ca, o dată cu recoltatul, execută şi tocatul nutreţului. Amestecul de soia cu porumb se recoltează pentru iasă verde când porumbul a început să înspice şi soia este înflorită, iar pentru siloz. în momentul când porumbul a intrai în faza lapte-ceară şi soia a început să formeze seminţe în păstăi. Amestecul de soia cu sorg se recoltează pentru masă verde în perioada apariţiei paniculului la sorg, iar pentru siloz, în faza formării boabelor de sorg. Recoltarea, în cazul amestecului de soia cu iarba de Sudan, se face în funcţie de planta care predomină în amestec, adică la momentul optim de recoltare a ierbii de Sudan.
    Cultura pentru producerea de seminţe
    Pentru producerea de masa verde şi siloz, cele mai bune rezultate se obţin cu soiul Lincoln provenit din S.U.A. Rezultate bune s-au obţinut şi cu soiurile VNIIMK 9186, din Rusia şi soiul Iaşi 10, mai ales în Moldova. Cultura pentru sămânţă urmează, de regulă, după prăsitoare bine întreţinute, pe terenuri fertile, profunde şi bogate în calciu. Solul ,se fertilizează toamna cu fosfor şi cu o parte din cantitatea de azot, o dată cu arătura de bază. Iar restul din doza de îngrăşăminte eu azot se dă primăvara înainte de semănat. Sămânţa trebuie să corespundă soiului din toate punctele de vedere şi să provină din loturi semincere verificate şi aprobate, înainte de însămânţare, săinânţa se tratează cu nitragin. Sămânţa trebuie să aibă germinaţia minimă de 90% şi puritatea de cel puţin 98%. Semănatul se face cu maşina SPC-6, în rânduri distanţate la 80-100 cm. Culturile semincere .se întreţin curate de buruieni prin praşire între rânduri şi plivit pe rând.
    In regiunile caracterizate prin secetă prelungită în timpul perioadei înflorire-fructificare, culturile semincere se irigă, obţinându-se rezultate foarte bune, mai ales atunci când se administrează şi îngrăşăminte cu azot şi fosfor în doze moderate. Pe cernoziomul inediu levigat de la Fundulea, în condiţii de irigare şi îngrăşare cu 192 kg/ha P205 , soiul Lincoln, cultivat pentru sămânţă, a produs 30,4 q/ha (Hulpoi şi colaboratorii, 1966). Soia pentru sămânţă se recoltează la maturitatea deplină, când 75% din păstăi au culoarea brun-cafenie, iar seminţele sunt lari şi au culoarea şi luciul caracteristic soiului cultivat. Stabilirea momentului optim de recoltare se poate face şi pe baza analizei probelor luate din lan. în acest caz, seminţele de soia sunt bune de recoltat când conţin 15-16% apă. Seminţele cu umiditate mai mare nu se treieră bine şi se p{)t uşor altera în timpul păstrării. Recoltarea se face cu ajutorul combinei C-1, reglata pentru soia. Pentru a fi depozitate, seminţele de soia nu trebuie sa conţină peste 12% apa. Soia se condiţionează şi se depozitează în straiuri de 20-30 cm, în magazii uscate şi bine aerisite.
    Combaterea bolilor şi dăunătorilor
    In ţara noastră cele mai răspândite boli ale soiei şi care produc pagube însemnate sunt: virozele, bacteriozele şi micozele. Dintre viroze, mozaicul soiei produs de Soja virus l(Gard. et Kendr.) Sinith, este o boala care poate micşora producţia cu cca. 70%. Boala este cunoscută sub trei forme: mozaicul brun, mozaicul galben al frunzelor şi încreţirea sau băşicarea frunzelor. Plantele atacate rămân mici, pipernicite şi au foliolele pătate şi umflate din loc în ioc. Culoarea acestora alternează între verde-inchis şi gălbui. Păstăile atacate au un număr redus de seminţe, care adesea nu mai germinează. Mijloacele de combatere se reduc la folosirea de sămânţă sănătoasă, obţinută din loturi semincere verificate şi aprobate, precum şi prin folosirea soiurilor rezistente la atacul virusului. Dintre bacterioze, pagube serioase produse, mai ales în anii şi în zonele ploioase, arsura bacteriană a soiei produsă de Pseodomoiias glycinea (Coerper) Stapp. Boala se instalează pe tulpină, frunză, petiol, păstăi şi trece uneori şi la seminţe. Apare sub formă de pete mici, de I-2 mm. galbene, care ulterior devin brune până la negre. Ţesuturile din dreptul acestor pete se usucă şi se rup, încât planta atacată apare cu frunzele ciuruite sau sfârtecate. Păstăile atacate conţin un număr mic de seminţe a căror facultate germinativă eşte mult redusă. Această boală se combate prin folosirea de sămânţă sănătoasă, provenită de la plante neatacate, ce au fost recoltate şi treierate separat. în U.R.S.S., tratarea seminţelor cu Granosan (NIUIF 2), în doză de 4 kg, la I.OOO kg sămânţă, a redus atacul cu 3-12% şi a sporit producţia cu 4.5-38,6%. Soia mai este atacată de mană, cauzală de ciuperca Peronospora man-shurica (Naumov) Sydow şi de putregaiul alb, produs de Sclerolinia sclerotiorum (Lib.) De By. Mana se combate prin stropiri repetate cu zeamă bordeleză 1%, iar putregaiul alb. prin tratarea seminţei cu produse organo-mercurice sau cu apă caldă, de 60°C, timp de 10 minute. Dăunătorii care produc pagube mari, mai ales în perioada formării păstăilor sunt: molia păstăilor de soia (Etiella zinckenella Tr.) şi molia păstăilor de mazăre (La,speyre,sia nigrieana F. si L. dorsana F.). Combaterea moliei păstăilor de soia a fost indicată la cultura borceag-ului. Molia păstăilor de mazăre se combate prin arături de toamnă, semănat devreme şi folosirea soiurilor timpurii, pentru ca inflorirea să nu coincidă cu perioada depunerii ouălor.