Rezistenta la insecticide a daunatorilor- insecticide de ultima generatie de la Bayer

    Impactul economic al rezistenţei la insecticide este deseori subestimat. De exemplu, conform Insecticide Resistence Action Committee (IRAC), rezistenţa la insecticide costă agricultura SUA în jur de 40 milioane USD pe an, sub forma tratamentelor suplimentare sau a măsurilor alternative de combatere. Rapoarte regulate privind pierderile severe de recoltă datorate rezistenţei la insecticide vjn şi din alte părţi ale lumii. Dezvoltarea rezistenţei la Heliothis virescens in Mexic în anii 70 a condus la situaţia în care cultivarea bumbacului în anumite zone a devenit practic imposibilă. Aceasta a anulat sursa de venituri a fermierilor şi avut serioase consecinţe economice.
    Cum se dezvoltă rezistenţa?
    Toale organismele aparţinând unei anumite specii au în comun anumite caracteristici determinate genetic. Totuşi, există anumite diferenţe minore între indivizii din cadrul unei specii - cu alte cuvinte, nu există două organisme identice în cadrul aceleiaşi specii. Aceasta se întâmplă deoarece caracteristicile particulare ale unei specii se exprimă diferit, conform variabilităţii genetice prezente în cadrul speciei. Variabilitatea din cadrul unei populaţii reflectă potenţialul de schimbare în raport cu anumite caracteristici; ea reprezintă o măsură a capacităţii populaţiei de a supravieţui unor modificări asupra mediului, factor important în procesul de evoluţie.
    Capacitatea de adaptare se afla în stare latentă în baza genetică a unei specii şi ea începe să se manifeste atunci când creşte presiunea de selecţie impusă de un anumit factor. Să considerăm relevanţa acestui fenomen în cazul utilizării insecticidelor: anumiţi indivizi aparţinând unei populaţii a unui dăunător pot prezenta deja rezistenţă determinată genetic la acţiunea unei anumite substanţe active, chiar înainte ca această substanţă să fi fost utilizată. Indivizii care posedă gene de rezistenţă reprezintă iniţial numai o mica parte din populaţie, dar la aplicarea insecticidului are loc creşterea presiunii de selecţie iar indivizii rezistenţi vor supravieţui şi se vor înmulţi, devenind dominanţi în cadrul populaţiei respective, în timp ce indivizii nerezistenţi vor fi combătuţi. Rezistenţa se va răspândi cu rapiditate în interiorul populaţiei, în special dacă organismul are o succesiune rapidă de generaţii şi se reproduce în număr mare.
    Exemple de dăunători care posedă o mare abilitate de a dezvolta rezistenţă la insecticide sunt afidele, musculiţa albă, acarienii şi diverse specii de lepidoptere, inclusiv genurile Spodoptera, Heliothis şi Plutella. Aceşti dăunători posedă caracteristicile biologice descrise mai sus; ei au mai multe generaţii anual şi prezintă o rată ridicată de reproducere. Aceşti factori permit ca selecţia genetică şi adaptarea la modificarea factorilor externi să se producă deosebit de rapid la aceste tipuri de insecte.
    Dacă un insecticid nu mai este utilizat, frecvenţa apariţiei rezistenţei în cadrul unei populaţii tinde să scadă. Rezistenţa poate însă rămâne în stare latenta, manifestându-se din nou dacă presiunea de selecţie creşte odată cu reintroducerea în utilizare a insecticidului respectiv.
    Urmarea procesului de selecţie de-a lungul mai multor generaţii ale unei insecte dăunătoare poate consta în reducerea eficacităţii insecticidului uneori până la zero. IRAC defineşte rezistenţa ca "scăderea genetică a sensibilităţii unei populaţii, reflectată prin lipsa repetată de eficacitate a unui produs la utilizarea conform recomandărilor pentru un anumit dăunător, atunci când lipsa de eficacitate nu poate fi imputată unor probleme legate de stocarea produsului, de aplicare sau de condiţii climatice sau de mediu neobişnuite".
    Rezistenţa poate lua diverse forme:
    Rezistenţă metabolică
    Dăunătorul rezistent poate degrada substanţa activă înainte ca aceasta să îşi manifeste toxicitatea.
    Rezistenţă legată de modul de acţiune
    Locul de acţiune al substanţei active -adică ţinta moleculară în organismul dăunătorului - se schimbă atât de mult încât substanţa activă nu mai este eficace.
    Rezistenţă la penetrare
   Organismul rezistent preia substanţa activă într-un ritm mai lent şi/sau în cantităţi mai mici decât organismul cu sensibilitate normală.
    Rezistenţă comportamentală
   Organismul rezistent evită contactul cu substanţa activă. Aceasta conduce la preluare redusă de către insectă şi în consecinţă la eficacitate diminuată.
Deseori, apariţia rezistenţei nu este consecinţa unui singur mecanism, ci a interacţiunii simultane a două sau mai multe mecanisme.
    Factori care favorizează apariţia rezistenţei
    Capacitatea de a dezvolta rezistenţă depinde puternic de biologia speciei respective (frecvenţa generaţiilor, viteza de reproducere, variabilitatea genetică). Un factor cu influenţă decisivă în apariţia rezistenţei este însă constituit de utilizarea necorespunzătoare a produselor fitosanitare.
    Substanţele active se leagă în general într-un loc anume specific (receptor) din organismul ţintă. Compuşii din aceeaşi clasă chimică sunt activi în aceeaşi locaţie receptoare, adică posedă acelaşi mod de acţiune. De exemplu, inhibitorii sintezei chitinei perturbă procesul de eclozare a larvelor anumitor insecte. Atunci când o specie de dăunători dezvoltă rezistenţă la o anumită substanţă activă, ea detine de obicei rezistentă şi la alte substanţe active care posedă acelaşi mod de acţiune. Ca urmare, culturile nu mai pot fi protejate împotriva atacului dăunătorilor folosind produse aparţinând aceleiaşi clase chimice.
    Deoarece numeroşi dăunători sunt comuni mai multor culturi, iar produsele de protecţie a plantelor pot fi utilizate la diferite culturi pentru combaterea aceloraşi dăunători, analiza riscului apariţiei rezistenţei trebuie să ia în calcul întregul spectru de culturi atacate de un anumit dăunător dintr-o regiune - acest factor determină frecvenţa şi intensitatea expunerii unei anumite specii de dăunători la o anumită substanţă activă.
    Populaţiile izolate de dăunători - de exemplu acelea asociate cu cultura în spaţii protejate sau populaţiile izolate geografic - prezintă un risc deosebit de ridicat de dezvoltare a rezistenţei, deoarece nu este posibil schimbul de material genetic cu populaţiile neexpuse la acţiunea insecticidelor.
    Cum poale fi redus riscul dezvoltării rezistenţei?
    Bayer CropScience este conştient de responsabilitatea sa specială pentru garantarea unei protecţii eficiente şi durabile a culturilor agricole. De aceea se preocupă permanent pentru dezvoltarea de instrumente utile pentru managementul eficient al riscului de apariţie a rezistenţei.
    Cercetătorii de la Bayer CropScience lucrează la dezvoltarea unor substanţe active din noi clase chimice, pentru a asigura alternative eficiente pentru viitor.
Exemplu: noile substanţele active spiro-diclofen (Envidor®), spiromesifen (Oberon®) şi spirotetramal (Movento®). Utilizate singure sau în amestecuri, substanţele acti\"e consacrate imidacloprid (Confidor®), tiacloprid (Calypso)® şi deltametrin (Decis®) constituie o fundaţie solidă pentru strategiile de reducere a riscului apariţiei rezistenţei. Exemple de amestecuri de produse din clase chimice diferite, cu moduri diferite de acţiune, sunt Proteus® OD 110 (tia-cloprid + deltametrin) şi Confidor Energy (imidacloprid + deltametrin). Bayer CropScience tratează cu responsabilitate problema de mare importanţă a omologării produselor la doze suficient de ridicate, pentru a fi acoperitoare din punctul de vedere al eficacităţii. Subdozarea, ca urmare a favorizării factorului economic în dauna eficacităţii, este una din cauzele majore de apariţie a rezistenţei.
    Eficacitatea unui produs poate fi garantată numai atunci când:
    1. produsul este aplicat la doza recomandată, la momentul potrivit şi cu echipamentul adecvat;
    2. nu se depăşeşte numărul maxim admis de tratamente;
    3. insectele utile sunt protejate, în spiritul agriculturii integrate;
    4. activităţile agricole (curăţarea terenului după recoltare, evitarea monoculturii, rotaţia culturilor) sunt realizate conform principiilor agriculturii integrate.
    Tratamentele efectuate la doze mai reduse decât cele recomandate conduc la micşorarea eficacităţii de combatere, mai ales atunci când presiunea de infecţie este mare; ele măresc totodată riscul de apariţie a rezistenţei. Dozele recomandate de aplicare trebuie respectate în toate situaţiile,chiar şi atunci când produsele sunt utilizate în amestecuri. Combinarea  produselor din clase chimice diferite poate creşte eficacitatea de combatere, poate completa spectrul de acţiune şi reduce riscul de dezvoltare a rezistenţei. Informaţii detaliate despre utilizarea corectă sunt furnizate în eticheta de pe ambalajul fiecărui produs.
    Concluzii
    Dezvoltarea rezistenţei la insecticide a dăunătorilor este un proces complex. Este important de reţinut că rezistenţa se poate răspândi foarte repede în cadrul populaţiilor de dăunători. De aceea, trebuie puse în aplicare toate măsurile descrise mai sus, iar produsele de protecţie a plantelor trebuie utilizate responsabil, în spiritul principiilor unei agriculturi durabile.