COTA DE LAPTE - dezbatere interminabila

“Cota de lapte” ramane un subiect de actualitate fiind mereu in dezbatere. Desi reprezinta o practica europeana binecunoscuta, preluata si aplicata (dupa numeroase negocieri) si de Romania, nu am auzit o parere apreciativa sau o interpretare pozitiva a demersului. In cel mai pur stil romanesc toata lumea, pe toate caile disponibile, critica nivelul cotei, procedurile, nepriceperea negociatorilor, politicienii, ministerul, specialistii care au facut promovarea conceptului si au aplicat procedurile, institutiile cu profil agricol, marii fermieri pe micii fermieri, micii fermieri pe marii fermieri etc.
“Punctul meu de vedere” a devenit o isterie in Romania. Punctul de vedere este luat si este dat de toata lumea pentru ca toata lumea se pricepe la cota de lapte. Fermierii sunt nemultumiti de cota de lapte. De ce? Pentru ca, unii au facut investitii sin nu beneficiaza de cota pentru extinderi, altii nu au prevazut ca animalele lor sunt foarte performante si prin productie depasesc ceea ce au primit in urma declaratiei, altii critica varianta aleasa pentru alocarea cotei de lapte etc.
Adevarul se gaseste undeva la mijloc sau poate chiar in curtea producatorilor daca exemplificarea lui s-ar reduce la urmatoarele intrebari:
a)Cat de bine sunt organizati fermierii, in special marii fermieri, daca nu au reusit sa produca o dezbatere cu oficialii ministerului despre modalitatile de alocare a cotei de lapte in privinta cantitatilor, raportului intre cele doua destinatii, vanzari directe sau livrari. Insasi presedintele APRIL evidentiaza in Profitul agricol nr. 21/2007 ca au fost prezentate “fel si fel de variante” de alocare a cotelor si avand de unde sa aleaga Departamentul de Administrare a Cotei de Lapte (DACL) a ales-o pe cea mai pesimista. Daca exista si cea mai optimista varianta cunoscuta de presedintele APRIL de ce nu a propus-o spre dezbatere publica si de ce nu a fost declansata chiar o “lupta deschisa” pentru adoptarea ei? Pentru ca: “este clar ca in acest domeniu lipseste vointa politica”.
Pana la 01 aprilie 2007 data limita de depunere a cererilor si chiar cu mult inainte, fermierii trebuiau sa intervina in forta sa modifice vointa politica si chiar si administrativa, in folosul unei mai bune alegeri.
In zootehnie, ca si in productia vegetala nimic nu este asezat pe piata: “cereri, oferte, produse, sortimente, cantitate, calitate, programe pe termen lung, organizatii profesionale si de piata etc”.
In alocarea cotei de lapte a existat o singura si mare problema cunoscuta: alocarea cotei individuale, pe fiecare exploatatie s-a facut numai pe baza datelor declarate, inregistrate si centralizate la 01 aprilie 2007. Si a fost atribuita integral. Din acest moment cota este “o marfa” care poate fi utilizata sau tranzactionata pe piata prin vanzare-cumparare sau inchiriere.
Chiar daca in Uniune este la fel, exista mereu un exemplu al Bulgariei, Ungariei sau Africii de Sud.
Si in acesat mecanism al alocarii cotei de lapte fermierii romani trebuie sa inteleaga ca le lipseste organizarea profesionala si comerciala, ca le lipseste consultanta si managementul de calitate privat pe care l-ar putea dobandi si controla tocmai in astfel de organizatii.
Punctul lor de vedere ar fi altfel de ascultat si respectat de autoritati dar poate vom asista si la un inceput de schimbare a mentalitatii iar exemplele nu s-ar mai opri la Bulgaria si Africa de Sud si s-ar opri doar in Politica Agricola Comuna a Europei.

Data adaugarii: 04.06.2007 Sursa Agroazi