Ordinul nr. 724 din 29 iulie 2013 a intrat in vigoare

User Rating:  / 0
PoorBest 

Ordinul nr. 724 din 29 iulie 2013 privind atestarea produselor tradiţionale a fost publicat in 11 noiembrie 2013 în Monitorul Oficial Partea I, nr. 688. Potrivit MADR, este un ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Sănătăţii şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor care a intrat în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.

La data intrării în vigoare a ordinului nr. 724/2013 se abrogă Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 690/2004 pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 938 din 14 octombrie 2004.

Atestatele eliberate anterior rămân valabile nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Eliberarea noului tip de atestat se face la solicitarea operatorului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei, cu respectarea normelor impuse prin prezentul ordin.

„Când am demarat procesul de elaborare a unui act normativ pe segmentul produselor tradiţionale am ţinut cont de marea diversitate a produselor comercializate pe segmentul de nişă a acestor produse, a uriaşului potenţial al produselor tradiţionale româneşti care prin aplicarea unei legislaţii pe domeniu pot aduce beneficii considerabile economiei rurale, în special în zonele mai puţin favorizate sau îndepărtate, prin sporirea veniturilor producătorilor agricoli şi reţinerea populaţiei rurale în zonele respective”, a precizat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Totodată, s-a ţinut cont că în ordinul nr. 690/2004 pentru aprobarea Normei privind condiţiile şi criteriile pentru atestarea produselor tradiţionale, nu existau prevederi care să permită controlul şi verificarea modului de producere a produselor care au fost înregistrate în Registrul produselor tradiţionale după verificarea iniţială. Astfel s-a impus adoptarea unui nou ordin comun între Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Re-atestarea și atestarea produselor tradiţionale româneşti în baza noului ordin va asigura o concurenţă loială între producători şi va spori credibilitatea produselor în ochii consumatorilor.

Cei înregistraţii în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale (RNPT) vor avea pe etichetă un logo de produs tradiţional. Logoul naţional este proprietatea exclusivă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Folosirea logoului naţional fără respectarea condiţiilor prevăzute în prezentul ordin se pedepseşte conform prevederilor  legale în vigoare.

Produsul atestat ca tradiţional va reflecta aşteptările consumatorilor, fiind fabricat din materii prime locale, va prezenta o reţetă tradiţională specifică locului de prelucrare, şi va avea în procesul de obţinere şi operaţiuni de prelucrare manuale, toate acestea dovedind un mod de lucru tradiţional.

În urma întâlnirilor de lucru cu reprezentanţii autorităţilor semnatare ale ordinului, dar şi cu partenerii Ministerului Agriculturii – Federaţia Naţională a Producătorilor de Produse Tradiţionale Ministerul Agriculturii sustine ca a reuşit să limiteze în acest ordin capacităţile de producţie pentru segmentul de “produs tradiţional” având în vedere raportul preţ-calitate comparativ cu celelalte produse de pe piaţă.

Vizitatori Counter

002935498
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
3329
7224
41397
2858444
120578
198557
2935498

IP-ul tau: 34.238.194.166
Server Time: 2019-08-23 09:51:52