Mediul rural, principalul furnizor de alimente sanatoase

User Rating:  / 0
PoorBest 

cascavalul de saveniMilenialii (tinerii cu vârsta între 18 şi 35 de ani) optează pentru mâncarea realizată din ingrediente a căror provenienţă este cunoscută, iar mediul rural este perceput ca principalul furnizor de alimente sănătoase, conform unui studiu.

Potrivit parerii tinerilor mâncarea sănătoasă este cea în care ştii exact ce pui şi cum o prepari. Astfel, consumul de mâncare gătită a fost menţionat de fiecare dată când s-a discutat despre alimentaţia sănătoasă, arată studiul calitativ desfăşurat pe o perioadă de doi ani în interiorul comunităţii online create, moderate şi coordonate de Exact & WaveTree. Zero. Discutând timp de 2 ani (din 2016 până în 2018) cu această categorie de public despre obiceiurile de consum, stilul de viaţă, experienţele căutate, s-a constatat că mediul rural este perceput ca principalul furnizor de alimente sănătoase.

Pe de altă parte, milenialii simt că susţin comunitatea prin cumpărarea de alimente de la piaţă ori direct din gospodăriile ţăranilor, acest fapt generând şi un sentiment de apartenenţă la grup.

Când vine vorba de produse cumpărate din magazin, milenialii verifică eticheta - nutrienţi, E-uri, aditivi, zaharuri, gluten. Ei se opresc asupra produselor care reuşesc să convingă prin informaţia conţinută de etichetă. Această categorie de public alege să consume mai puţin comparativ cu generaţia anterioară, incluzând în meniu produse care par 'mai sigure' comparativ cu altele. Această alegere vine, pe de-o parte, ca urmare a convingerii conform căreia 'a mânca mult este o lipsă de control care generează riscuri'. Pe de alta, este evitată astfel risipa alimentară.

Milenialii optează pentru meniuri variate, bucătării internaţionale, mâncare experimentală.

'Ei sunt în căutare de ingrediente noi şi posibilităţi noi de a le combina. Totuşi, aceşti mileniali sunt mai degrabă followeri, preferând să mănânce ceea ce mănâncă şi ceilalţi, influenţaţi de preferinţele şi alegerile grupului', apreciază Lăcrămioara Loghin, managing director Exact Business Solutions.

Milenialii sunt adepţii gătitului, această activitate este percepută ca o oportunitate de a învăţa şi exersa abilităţi noi, demonstrând că sunt la curent cu ultimele tendinţe. 25% dintre mileniali ascultă la radio sfaturi despre nutriţie şi sănătate, ei decizând ce mănâncă abia după ce se informează. Înainte de a încerca un aliment sau un preparat nou, ei au nevoie de recomandări ale experţilor sau influencerilor. Informaţiile căutate nu se limitează doar la reţete şi aprecieri, ei vor să cunoască şi alte detalii precum ustensile folosite, ingrediente, condimente, calorii etc.

Alegerile mai pot fi influenţate de familie şi grup de prieteni. Milenialii au încredere în opiniile celor apropiaţi, ale celor cu care se aseamănă sau cu care rezonează.

Written on 18/07/2019, 08:30
proiectele-pndr-implementate-de-gal-zona-satmarului-contribuie-la-dezvoltarea-comunităților-localeTeodora Gabriela Gheniu, Secretar de Stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a efectuat recent o vizită la beneficiarii investiţiilor finanţate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală și implementate de Grupul de Acţiune Locală (GAL) Zona Satmarului, pentru a cunoaște bunele practici...
Written on 18/07/2019, 08:26
sprijin-acordat-fermierilor-pentru-refacerea-potențialului-de-producție-agricolăPrin intermediul Măsurii 5 - Refacerea potențialului de producție agricolă afectat de dezastre naturale și de evenimente catastrofale și instituirea unor măsuri de prevenire corespunzătoare, respectiv a sub-măsurii 5.1 - Sprijin pentru investițiile în măsuri preventive destinate să reducă efectele...
Written on 15/07/2019, 20:06
finantare-pndr-pentru-producatorii-cascavalului-de-saveniSingurul cascaval cu protectie de indicatie geografica din Romania a primit finantare prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) Una dintre investitiile realizate prin intermediul submasurii 4.2 („Sprijin pentru investitii in prelucrarea/ comercializarea si/ sau dezvoltarea de produse...
Written on 15/07/2019, 19:34
apia-controlează-dacă-fermierii-respectă-normele-de-ecocondiţionalitate-agenţia-de-plăţi-şi-intervenţie-pentru-agricultură-apia-informează-că-la-acest-moment-inspectorii-centrelor-judeţene-apia-verifică-pe-teren,-pentru-campania-2019,-respectarea-de-cătreInspectorii Centrelor Judeţene APIA verifică pe teren, pentru Campania 2019, respectarea de către fermieri a normelor de ecocondiţionalitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură...
Written on 15/07/2019, 19:19
ședință-de-lucru-cu-conducerea-liceelor-agricole-la-madrPetre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a inițiat în data de 10 iulie 2019, la sediul MADR, o întâlnire de lucru cu reprezentanții liceelor agricole, se arată într-un comunicat de presă. La reuniune au mai participat subsecretarul de stat, Maricel Floricel Dima, secretarul general...
Written on 11/07/2019, 08:39
prețul-fructelor-proaspete-este-în-creștere-comparativ-cu-maiFructele proaspete au continuat să se scumpească în luna iunie faţă de mai, preţul acestora urcând cu 5,81%, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Creşteri de preţuri a mai înregistrat categoria fructe şi conserve din fructe, cu 4,43%, precum şi cea a citricelor şi...
Written on 11/07/2019, 08:37
pestă-porcină,-în-dâmbovițaPestă porcină africană în Centrul Local de Combatere a Bolilor din judeţul Dâmboviţa s-a întrunit astăzi, 10.07.2019, ora 09.00, ca urmare a confirmării apariţiei virusului de pestă porcină africană în judeţul Dâmboviţa, în mai multe gospodării după cum urmează: - comuna Niculeşti, satul Movila: 1...
Written on 11/07/2019, 08:35
solicitare-derogare-pentru-reducerea-populatiei-de-cormoraniRomânia se numară printre ultimile țări din Uniunea Europeană care au cerut derogare pentru reducerea numărului de cormorani despre care se spune că decimează ecimează peștele din bălțile românești. "Am cerut derogare pentru că România a fost singura ţară (care nu a cerut n.r.), 22 de ţări au cerut...
Written on 09/07/2019, 21:58
recolta-de-grâu,-asemanătoare-cu-cea-de-anul-trecut,-în-oltRecolta de grâu obţinută de fermierii din judeţul Olt în acest an este comparabilă cu cea obţinută anul trecut, iar calitatea nu a fost afectată de precipitaţiile abundente din iunie. Potrivit directorului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Dragoş Drăghicescu, citat de Agerpres, fermierii sunt în...
Written on 09/07/2019, 21:42
românia-importă-porumb,-grâu,-cartofi,-ceapă-şi-usturoiÎn ciuda faptului că România a avut cea mai mare recoltă de porumb din 2018 din UE, importurile au crescut cu 17% în primul trimestru al anului, cifra urcând la 173.170 de tone, arată buletinul de comerţ exterior realizat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. România a...
Written on 09/07/2019, 12:07
Preşedintele Klaus Iohannis cere reexaminarea legii privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, una dintre menţiuni fiind legată de necesitatea obţinerii avizului Consiliului Economic şi Social. În cererea de reexaminare adresată preşedintelui Senatului Călin...
Written on 09/07/2019, 03:16
creșterea-producției-agricole-va-menține-prețurile-scăzute-la-alimente-în-decursul-următorului-deceniuCererea globală de produse agricole se estimează că va crește cu 15% în următorul deceniu, în timp ce creșterea productivității agricole va crește ușor mai rapid, determinând prețurile ajustate la inflație ale marilor produse agricole să rămână la aceleași niveluri sau sub nivelurile actuale, se arată...
Written on 05/07/2019, 14:57
afir,-prima-instituţie-publică-care-a-obţinut-certificarea-internaţională-pentru-standardul-iso-37001-2016Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit la începutul lunii iulie certificatul de conformitate a sistemului de management anti-mită cu standardul internaţional ISO 37001:2016 din partea lui Alessandro ROMEI, EMEA Senior Director la RINA SIMTEX - organismul de certificare pentru...
Written on 05/07/2019, 14:47
mai-puține-clasele-cu-profil-agricol-în-licee​​Ministerul Educației Naționale a schimbat planurile de școlarizare reducând numărul de clase cu profil agricol, elevii fiind îndrumați să urmeze cursurile școlilor profesionale, scrie AmosNews. La sfârșitul lunii mai a.c., Ministerul Educației Naționale a transmis o decizie în teritoriu, către...
Written on 05/07/2019, 14:42
daea-11-dosare-în-domeniul-agriculturii-închise-de-româniaRomânia a închis 11 dosare în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale şi pescuitului în cele şase luni în care a deţinut Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, faţă de patru cât şi-a propus iniţial, iar cel mai important pentru ţară a fost dosarul privind practicile comerciale neloiale, a anunțat...
Written on 04/07/2019, 02:41
procesul-de-selecție-a-partenerilor-pentru-elaborarea-planului-național-strategic-a-pndr,-lansatMinisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală, a lansat în data de 27.06.2019 procesul de selectare a partenerilor în vederea constituirii grupurilor tematice pentru elaborarea Planului...
Written on 04/07/2019, 02:23
condiții-superioare-de-bunăstare-a-animalelor-vii-în-timpul-transportului-de-lungă-duratăPropunerea Legislativă privind asigurarea condițiilor superioare de bunastare a animalelor vii în timpul transportului de lungă durată în afara spațiului comunitar a intrat în circuitul legal,începând cu 3 iulie 2019, după ce a fost depusă la Senat. Astfel, Propunerea Legislativă privind asigurarea...
Written on 02/07/2019, 03:31
românia-se-apropie-de-2-milioane-de-hectare-irigatePână la sfârșitul anului, România va avea două milioane de hectare de terenuri agricole irigate, acesta fiind și unul din obiectivele pe care și le-a propus Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). "După cum se ştie, ne-am propus să irigăm până la sfârşitul anului 2020 două milioane de...
Written on 02/07/2019, 01:22
fermierii-pot-accesa-credite-garantate-de-fngcimmFNGCIMM continua semnarea convențiilor cu bancile implicate in finantarea beneficiarilor Agentiei de Plati si Interventii in Agricultura, in baza carora va garanta maxim 80% din valoarea creditelor pentru capital de lucru, acordate pentru desfașurarea activitaților curente. Garantia de pana la 2,5...
Written on 01/07/2019, 20:59
cu-8-mai-mult-lapte-colectat,-în-2018Unităţile de procesare au colectat anul trecut o cantitate totală de lapte brut de 1,163 milioane de tone, în creştere cu 8% ( 86.218 tone) faţă de 2017, cea mai mare pondere fiind deţinută de laptele de vacă, respectiv 1,120 milioane de tone, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS)...
Written on 01/07/2019, 20:52
reuniunea-informală-a-directorilor-generali-și-atașaților-pentru-pescuit-de-la-murighiolReuniunea informală a Directorilor Generali şi Atașaților pentru Pescuit a fost programată în calendarul acțiunilor organizate cu prilejul deținerii președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către tara noastră şi s-a desfășurat în perioada 25-28 Iunie 2019, în Delta Dunării, la Murighiol,...
Written on 01/07/2019, 20:47
adeverinţele-eliberate-pentru-beneficiarii-campaniei-2019Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a eliberat 230 adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată (schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi măsurile de mediu şi climă - M10, M11, M13), implementate...
Written on 01/07/2019, 20:40
reabilitarea-amenajărilor-de-irigații-de-la-sinoe-și-babadag-se-desfășoară-corespunzător-planurilorStadiul lucrărilor pentru șantierele de reabilitate a amenajărilor de irigații de la Sinoe și Babadag se desfășoară corespunzător planurilor, a anunțat Iridex Group Plastic. Ministrului Agriculturii, Petre Daea, a vizitat recent alături de echipele Agențiilor Naționale de Îmbunătățiri Funciare - ANIF...
Written on 01/07/2019, 20:30
ediţia-a-ii-a-a-festivalului-internaţional-al-tomatelor-şi-al-biodiversitățiiLegumicultorii sunt invitați să se înscrie la a doua ediție a Festivalului Internaţional al Tomatelor şi al Biodiversităţii organizat de Primăria municipiului Buzău în colaborare cu Staţiunea de cercetare legumicolă Buzău, au demarat, fiind aşteptaţi legumicultori din ţară şi din străinătate. Până în...
Written on 27/06/2019, 19:24
pepenii-din-piete-sunt-etichetati-corespunzatorProducătorii de pepeni din bazine legumicole consacrate, precum cele din Dolj, Brăila, Buzău, Ialomița, Giurgiu recoltează și livrează către consumatori cantități din ce în ce mai mari de pepeni, condițiile climatice din acest an asigurând producții mari și de calitate foarte bună, începând din această...
Written on 27/06/2019, 19:17
legume-și-fructe-autohtone-în-piețele-agroalimentare-din-romaniaConsumatorii pot găsi în piețele agroalimentare din Romania legume și fructe de sezon din producția autohtonă. Sunt expuse în toate piețele legume din majoritatea speciilor: tomate, ardei, vinete, cartofi, varză, conopidă, fasole păstăi, mazăre, verdețuri și fructe de sezon: cireșe, piersici, caise...
Written on 27/06/2019, 19:12
ultima-întâlnire-a-grupurilor-de-lucru-leader-din-seria-celor-organizate-în-perioada-2018-2019Reuniunea Grupurilor de Lucru LEADER 2014-2020 - ”Rezultate și Perspective” s-a desfășurat în perioada 25-26 iunie 2019, la Tușnad. Principalele subiectele au vizat analiza rezultatelor implementării Strategiilor de Dezvoltare Locală și informații legate de pregătirea și implementarea proiectelor de...
Written on 26/06/2019, 03:14
direcțiile-agricole-județene-și-structurile-apia-au-discutat-prioritățile-madrO videoconferință cu directorii structurilor județene din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, precum și cu conducerea Direcțiilor Agricole Județene (DAJ) s-a desfășurat în 24 iunie 2019, la convocarea ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre DAEA. Alături de...
Written on 26/06/2019, 03:04
La Bruxelles s-a desfășurat ultima reuniune a Șefilor serviciilor fitosanitare din statele membre ale Uniunii Europene (COPHs), prezidată de Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), în contextul președinției Consiliului Uniunii Europene. Agenda reuniunii a cuprins subiecte importante pentru sectorul...
Written on 26/06/2019, 02:58
canal-magistral-siret-bărăgan-etapa-i-măsuri-pentru-declanșarea-imediată-a-lucrărilor-de-reabilitareOrdonanță de urgență care modifică și completează acte normative din domeniul îmbunătățirilor funciare, pentru a permite declanșarea urgentă a procedurilor legale care vizează lucrările de reabilitare la obiectivul "Canal magistral Siret-Bărăgan - Etapa I" , precum și asigurarea finanțării acestor...
Written on 26/06/2019, 02:51
madr-la-reuniunea-comitetului-comunitar-al-ricaCea de-a 204-a reuniune a Comitetului Comunitar al Rețelei de Informații Contabile Agricole a avut loc la Bruxelles, eveniment organizat de Comisia Europeană (CE). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost reprezentat de coordonatorul Serviciului RICA (Rețeaua de Informații Contabile...
Written on 26/06/2019, 02:45
chestionar-planul-național-strategic-în-contextul-politicii-agricole-comune-2021-2027,-postat-pe-site-ul-madrMinisterul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală a postat pe site-ul oficial "Chestionarul cu privire la Planul Național Strategic în contextul Politicii Agricole Comune (PAC) 2021-2027", adresat...
Written on 24/06/2019, 01:30
romania-fruntasa-la-suprafața-agricolă-certificată-bio,-în-2021Certificarea a cel puţin trei milioane de hectare de păşuni netratate chimic ar putea urca România pe locul I la suprafața agricolă certificată bio, în Uniunea Europeană, în 2021, a declarat recent Marian Cioceanu, preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică Bio România. Condiția...
Written on 24/06/2019, 01:16
petre-daea-participa-la-conferința-fao-de-la-roma,-din-22-29-iunie-2019Președinția Română a Consiliului Uniunii Europene, alături de Comisia Europeană, participă la Conferința Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), ce se desfășoară în perioada 22-29 iunie 2019, la Roma. Ministrul Agriculturii și Dezvoltarii Rurale, Petre Daea, care deține...
Written on 24/06/2019, 01:06
a-iii-a-reuniune-a-comitetul-de-investiții-pentru-monitorizarea-și-supervizarea-implementării-instrumentului-financiar-finanțat-prin-pndrCea de-a treia reuniune a Comitetului de Investiții pentru monitorizarea și supervizarea implementării instrumentului financiar de împrumut cu partajarea riscului la nivel de portofoliu din cadrul Acordului de finanțare încheiat cu Fondul European de Investiții a avut loc în 20 iunie 2019, eveniment la...
Written on 20/06/2019, 21:14
comitetului-de-monitorizare-pentru-pndr-2014-2020-s-a-reunit-in-20-iunieA VIII-a reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru PNDR 2014-2020, organizată de Autoritatea de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală s-a desfășurat în 21 iunie 2019, a avut loc, în prezența reprezentanților Comisiei Europene - Direcția generală pentru...
Written on 20/06/2019, 21:00
romania-a-predat-stafeta-presedentiei-agricole-finlandeiRomânia prin ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Petre Daea a predat oficial, în 18 iunie 2019, la finalul Consiliului AgriFish de la Luxemburg, ștafeta președenției agriculturii către Jari Leppä, ministrul Agriculturii din Finlanda, țara care va prelua președinția rotativă a...
Written on 18/06/2019, 21:34
românia-are-în-conturi-88-milioane-euro-pentru-fermieri-și-dezvoltarea-satului-românescRomâniei i-au fost virate de la Uniunea Europeană 88 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), ajungându-se astfel la suma de 1,7 miliarde euro, intrată de la începutul acestui an în contul plăților directe efectuate de APIA. Aceste fonduri au ajutat fermierii să își execute la...
Written on 18/06/2019, 21:26
roșiile-românești-din-„programul-tomata”-sunt-sigure-pentru-consumZilele acestea tomatele românești sunt testate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pentru a determina dacă există urme de pesticide, prin Autoritatea Națională Fitosanitară. Autoritățile efectuează aceste controale atât în piețe, cât și la locul de producție (sere și solarii) după...
Written on 18/06/2019, 21:13
campania-de-recoltat-la-orz-și-orzoaică-a-început,-cu-județul-constanțaCampania de recoltat la orz și orzoaică a început, primele 1.115 hectare orz, circa 2% din cultura de orz, fiind recoltate vineri, 14 iunie, în județul Constanța. Primii fermieri care au început recoltarea au fost cei din zonele de sud, sud-est și centru ale județului. Dintr-un total de 14.080 hectare...
Written on 18/06/2019, 19:35
ultimul-consiliu-agrifish,-prezidat-de-românia,-la-bruxellesPetre Daea a prezidat, azi, la Luxemburg, lucrările reuniunii Consiliului Uniunii Europene Agricultură și Pescuit. Principalele teme aflate pe agenda Consiliului au vizat deliberări legislative referitoare la Regulamentul privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEAMAP) - Abordare...
Written on 12/06/2019, 00:53
de-la-agricultura-de-precizie-la-agricultura-digitalăFermierii trec de la agricultura de precizie la agricultura digitală, în condiţiile în care au început să caute soluţii tehnologice care să îi ajute în activitate, a declarat Valerian Iştoc, Business Development Director Origin Enterprises România Group, citat de Mediafax. Fermierii folosesc de la de...
Written on 12/06/2019, 00:42
vremea-ploioasă-a-afectat-producția-de-cireșe-din-comarnaPloile din această această primăvară au distrus recolta de cireşe. Producătorii din localitatea ieşeană Comarna spun că abia dacă au un sfert din producţia de anul trecut, informează Mediafax. Opt tone de cireşe la hectar au cules în primăvara şi vara lui 2018, iar acum estimează două tone la...
Written on 12/06/2019, 00:35
422-000-hectare-de-teren-exploatate-în-2018,-de-străiniSuprafaţa de teren agricol exploatată de persoane fizice şi juridice străine era de 422.000 hectare, la finele anului 2018, fiind înregistrate 793 de persoane care utilizau aceste terenuri, aratăt datelor Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), potrivit Agerpres.. Din punct de vedere al...
Written on 11/06/2019, 20:26
regia-națională-a-pădurilor-a-organizat-ziua-portilor-deschiseRegia Națională a Pădurilor – Romsilva a organizat în 11 iunie Ziua Porților Deschise, ocazie cu care a deschis porțile publicului larg printr-un eveniment de amploare atât la sediul central, la nivelul tuturor direcțiilor și ocoalelor silvice, administrațiilor de parcuri naționale și naturale...
Written on 11/06/2019, 20:15
noi-parteneriate-cu-importatorii-și-distribuitorii-cehiProducătorii români de vinuri ar putea încheia noi parteneriate cu importatorii și distribuitorii cehi, în septembrie, după ce în perioada 4-9 iunie, în Prahova aceștia au participat la întâlniri cateva intalniri in cest sens. pt producători români au participat la misiune şi au avut oportunitatea să...
Written on 10/06/2019, 21:51
ajutorul-de-stat-pentru-scroafe-si-scrofiteMacro Suin a solicitat ajutorul de stat pentru partea de femele din ferma de suine, categorie in care se incadreaza scrofitele si scroafe, pentru 2019. Prin accesarea acestui pachet, ferma Macro Suin urmareste sa asigure bunastare superioara celei minime, pentru femele, prin marirea spatiului cu 15%...
Written on 10/06/2019, 21:43
conferinta-europan-2019Conferinta Europan se va desfășura între 11 și 12 iunie se va desfășura la Rin Grand Hotel, în Bucuresti. Evenimentul este considerat una dintre cele mai importante intalniri a specialistilor din industria de morarit si panificatie cu partenerii din sector, horeca si retail. Tematica conferintei va...
Written on 10/06/2019, 20:18
madr-a-organizat-conferinței-la-nivel-înalt-privind-bolile-transfrontaliere-la-animaleLa Palatul Parlamentului s-au deschis lucrările Conferinței la nivel înalt privind bolile transfrontaliere la animale, eveniment organizat în marja Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, în perioada 9-11 iunie 2019. Lucrările conferințeiau fost deschise de ministrul Petre Daea, alături de...
Written on 10/06/2019, 20:09
solarii-din-județul-călărași-afectate-de-tornada,-refacuteUnul din fermierii ale cărui solarii au fost distruse de tornada, din aprilie, din comuna Perișoru, județul Călărași, a fost vizitat la sfârșitul săptămânii trecute de Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Fermierul din județul Calarasi a reusit să refacă suprafețele afectate...

Vizitatori Counter

002742868
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
482
5803
6285
2695695
126505
230501
2742868

IP-ul tau: 54.161.118.57
Server Time: 2019-07-22 02:05:08