|
|
|
|
FASTER® 10 CE este un produs insecticid, ce conţine cipermetrin 100 g/l, condiţionat sub formă de concentrat emulsionabil.
Cipermetrinul este un insecticid foarte eficient din grupa piretroizilor de sinteza. FASTER® 10 CE actioneaza prin contact si prin ingestie asupra insectelor daunatoare aflate in stadiul de larva sau adult. Efectul sau este de soc dar si repelent, insectele evitand culturile tratate. La doze foarte mici acţionează rapid asupra sistemului nervos central şi periferic al insectelor. FASTER® 10 CE adera foarte puternic la suprafata frunzei si nu este spalat de precipitatiile aparute dupa mai mult de o ora de la aplicare.
Are având un spectru larg de acţiune, în mod deosebit asupra speciilor de lepidoptere, coleoptere, diptere, hemiptere şi altele. Are o bună acţiune reziduală pe plantele tratate, cu efect inhibitor asupra hrănirii insectelor fitofage.
Citeşte mai mult în Dezvoltare Rurală >> Tehnologii, produse noi
|
|
ALEGERI LOCALE: Tombolă electorală cu terenuri de 20.000 de euro
Potrivit lui Bălănescu, ieşenii care vor face dovada votului prin prezentarea actului de identitate şi care, anterior, s-au înscris la tombolă pot câştiga unul dintre cele două terenuri, fiecare cu o suprafaţă de 500 mp.
"Vrem să-i conştientizăm pe oamenii să voteze. Nu este vorba de nicio mită, nu poate fi considerat astfel demersul nostru", a spus Bălănescu, în...
citeste mai departe
Data adaugarii: 17.05.2012
Ministerul sanatatii vrea taxa pe fast food si berea fara alcol
Prin noua lege a sănătății vor fi introduse taxe pe mâncarea de tip fast food și pe berea cu alcool, a anunțat astăzi ministrul sănătății, Vasile Cepoi. „Există o morbiditate crescută pe anumite boli cauzate de alimentaţia nesănătoasă şi ar fi firesc ca aceste produse să fie suprataxate pentru a reduce consumul lor. De asemenea, berea este produs alcoolic şi, aşa cum...
citeste mai departe
Data adaugarii: 17.05.2012
Capital>> Noul ministru al Agriculturii vrea să unifice cele două agenții de plăți din subordine
Cele două agenţii de plăţi din subordinea Ministerului Agriculturii vor fi unificate pe principiul regional, potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.
”Sunt foarte multe lucruri care trebuie corectate în activitatea multor instituţii aflate în subordinea Ministerului Agriculturii. Chiar dacă s-au făcut progrese în activitatea APIA şi APDRP, am un obiectiv politic: procesul de unificare al celor două agenţii. Sunt anumite...
citeste mai departe
Data adaugarii: 17.05.2012
| |
|
Preţul roşiilor a trecut de 8 lei Kilogramul

Roşiile în extra-sezon pot fi considerate produse de lux greu accesibile, în pofida tuturor beneficiilor nutritive pe care le au. Astfel, în ultimele două săptămâni preţul acestor legume a crescut de la circa 6 lei kilogramul, la peste 8 lei. Majorarea s-a putut observa concomitent în hypermarket-uri şi în pieţe.
Potrivit comercianţilor, creşterea de circa 40% este cauzată în principal de...
citeste mai departe
Data adaugarii: 16.05.2012
Realitatea.net>>Degustatul de cireşe costă 1 leu
Mari, lucioase, dulci şi aromate. Cireşele de mai au apărut pe tarabele din pieţele timişorene, dar preţurile sunt mult prea mari. Cei mai mulţi potenţiali clienţi întreabă cât costă, apoi oftează.
Pofticioşii încearcă să înşele vigilenţa vânzătorilor şi să guste din fructe sub pretextul că vor să fie siguri de calitatea mărfii. Vânzătorii au găsit soluţia pentru...
citeste mai departe
Data adaugarii: 16.05.2012
|
| |
Agricultura ecologică este un sector de nişă în care România a excelat în ultimii ani

Agricultura ecologică rămâne un sector prioritar şi în viziunea noului ministru al Agriculturii, deoarece continuă să fie un important furnizor de astfel de produse pe piaţa internaţională.
"Agricultura ecologică este un sector pe care eu îl văd ca fiind prioritar. Este un sector de nişă în care România a excelat în ultimii ani şi trebuie să mergem în continuare cu astfel de produse pe piaţa...
citeste mai departe
Data adaugarii: 15.05.2012
|
Merele previn formarea cheagurilor de sânge

Merele, ceapa, portocalele şi ceaiul verde sau negru sunt produse apte să contribuie la prevenirea formării cheagurilor de sânge, datorită conţinutului mare de rutin, un flavonoid din clasa flavonoli glicosidici alcătuit din flavonolul Quercetin şi Rutinoza (o dizaharidă), susţine o echipă de cercetători de la Harvard Medical School (Massachusetts), transmite Med Daily.
Rutinul, au descoperit cercetătorii, ajută la blocarea...
citeste mai departe
Data adaugarii: 15.05.2012
|
| |
Daniel Constantin vrea să definească un nou concept de dezvoltare a satului românesc
Definirea unui nou concept de dezvoltare asatului românesc este unul din obiectivele pe care şi le-a propus Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să le îndeplinească în cele şapte luni de mandat pe care le are la dispoziţie.
"Cu domnul comisar Cioloş am discutat despre noua perspectivă financiară 2014-2020, care este extrem de importantă pentru România, mai ales în contextul în care unul dintre obiectivele pe...
citeste mai departe
Data adaugarii: 15.05.2012
|
Salcîmul mov de la Conacul Goleştilor are 150 de ani

Muzeului Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, judeţul Argeş se poate lăuda cu o plantă veche de 150 de ani care acoperă faţada conacului Goleştilor, scrie Curierul zilei.
Este o plantă căţărătoare care se numeşte glicina cunoscută şi sub denumirea de salcîmul mov.
Glicina, despre care se crede că a fost sădită de Zinca Golescu, soţia lui Dinicu Golescu, a înflorit în fiecare...
citeste mai departe
Data adaugarii: 15.05.2012
Daniel Constantin: Propun DEMITEREA şefului Autorităţii de management a programului pentru pescuit

Autorităţile autorizate de la Bruxelles au trimis po scrisoare României prin care avertizează că fiondurile pentru pescuit ar putea fi suspendate. În acest context, actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că şeful Autorităţii de Management pe acest program va fi destituit, scrie Agerpres.Daniel Constantin a primit luni de la comisarul UE Maria Damanaki un avertisment care vizeaza Programul Operational Pescuit, pe...
citeste mai departe
Data adaugarii: 14.05.2012
MADR va constitui un serviciu pentru relaţia cu firmele de asigurări
Ministerul Agriculturii va dispune începând de săptămâna viitoare de un serviciu special care se va ocupa de relaţia cu firmele de asigurări, a declarat, duminică, la Botoşani, ministrul Daniel Constantin.
El susţine că relaţia dintre minister şi companiile de asigurări nu a funcţionat pe segmentul decontării culturilor calamitate care au fost asigurate.
"Dialogul pe care l-a avut ministerul până acum cu cei care...
citeste mai departe
Data adaugarii: 14.05.2012
Daniel Constantin:Cea mai mare provocare este să îmbunătăţeşti viaţa oamenilor din mediul rural
Agricultura şi energia vor avea bugete mult mai generoase în condiţiile în care aceste domenii au fost considerate priorităţi în programul de guvernare al Uniunii Social Liberale, a declarat, duminică, într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
De asemenea, şeful MADR a afirmat că în toamna acestui an se va lucra la anumiţi indicatori care...
citeste mai departe
Data adaugarii: 14.05.2012
Bio România solicită interzicerea producţiei şi importului de organisme modificate genetic
Bio România consideră că ar trebui interzise atât producţia, cât şi importul de organisme modificate genetic, în România, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei, Marian Cioceanu.
"Punctul de vedere al Bio România este să se interzică atât producţia, cât şi importul de organisme modificate genetic. Sunt tot felul de studii, dar şi o mare presiune din toate părţile (pentru cultivarea OMG-urilor - n.r.),...
citeste mai departe
Data adaugarii: 14.05.2012
Agrotex 2012 - ediţia a XX-a
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) a judeţului Dolj a organizeat Târgul Agrotex 2012 - ediţia a XX-a, în perioada 10-13 mai, în incinta Centrului Expoziţional Transfrontalier, pe Calea Severinului, vizavi de Baumax, în spatele bazei RAT.
Producătorii de maşini şi utilaje agricole, instalaţii de irigat, utilaje pentru viticultură şi pomicultură, material semincer şi...
citeste mai departe
Data adaugarii: 14.05.2012
| |
Zilele Horticulturii Bucureştene
Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti organizează cea de a IX-a ediţie a Zilelor Horticulturii Bucureştene în perioada 24 şi 27 mai 2012.
Deschiderea oficială va avea loc joi 24 mai 2012 între orele 9.30 şi 12 în Amfiteatrul din Corpul P (parter) din cadrul U.S.A.M.V. Bucureşti.
În cadrul Zilelor Horticulturii Bucureştene vor avea loc următoarele evenimente: Manifestarile "Ziua Cehă" -...
citeste mai departe
Data adaugarii: 14.05.2012
|
Prima ediţie a AGROJOB a început ieri, la USAMV Bucureşti

Ieri şi-a deschis porţile prima ediţie a târgului Agrojob, unde firmele din agricultură, zootehnie Horticultră, medicină veterinară şi subdomeniile acestora şi-au prezentat oferta locurilor de muncă disponibile.
Evenimentul se desfăşoară în perioada 10 - 12 mai 2012, la USAMV Bucureşti.
Scopul principal al acestui târg de job-uri este de a mijloci legătura dintre studenţii şi absolvenţii aflaţi...
citeste mai departe
Data adaugarii: 11.05.2012
| |
De ce scade consumul de lapte la români?
Piaţa produselor lactate din România va continua să se diminueze în următorii trei-patru ani, din cauza scăderii consumului de lapte, se arată într-un studiu al companiei Tetra Pak, citat de Agerpres.
Astfel, în timp ce alte categorii de produse lactate lichide continuă să crească cu un ritm mediu anual estimat la 6,9% în perioada 2011-2015, consumul de lapte simplu va continua să scadă cu o medie anuală de 4,9%.
Această...
citeste mai departe
Data adaugarii: 11.05.2012
|
Adevarul>>Agrofam pregăteşte investiţii masive în judeţul Ialomiţa
Holdingul agricol Agrofam Grup, controlat de omul de afaceri Ştefan Poienaru, a cărui cifră de afaceri a fost de 20-25 de milioane de euro anul trecut, a găsit resurse financiare pentru a demara investiţii de peste 50 de milioane de euro.
În primul rând, Agrofam intenţionează să dezvolte, împreună cu o companie austriacă, un proiect producţie a energiei electrice prin panouri fotovoltaice, pe un teren de 50 de hectare pe care îl...
citeste mai departe
Data adaugarii: 11.05.2012
Achim Irimescu numit secretar de stat la MADR
Premierul Victor Ponta, l-a numit, la propunerea ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, pe Achim Irimescu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), decizia de numire fiind publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Achim Irimescu va coordona cele două Agenţii de Plăţi care gestionează fondurile europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală,...
citeste mai departe
Data adaugarii: 11.05.2012
| |
Adrian Rădulescu: Camerele Agricole vor deveni funcţionale până în toamnă
Camerele Agricole ar putea deveni funcţionale până în toamna acestui an, dacă proiectul iniţiat de actualul comisar european Dacian Cioloş, încă din 2008, va primi undă verde în plenul Camerei Deputaţilor, a declarat pentru Agerpres preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, Adrian Rădulescu.
In opinia sa, camerele agricole...
citeste mai departe
Data adaugarii: 11.05.2012
|
Ziarul Financiar>> Dezastrul de la Fondurile Europene continuă şi sub Ponta
Creşterea gradului de absorbţie a banilor europeni până la sfârşitul acestui an.
Îmbunătăţirea sistemului de management şi control al absorbţiei fondurilor europene.
Simplificarea procedurilor de verificare şi de rambursare a cheltuielilor făcute de beneficiarii proiectelor de investiţii pe bani europeni.
Reabilitarea termică a clădirilor prin intermediul liniilor de finanţare din Programul Operaţional...
citeste mai departe
Data adaugarii: 10.05.2012
Peste 4 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile plătite efectiv beneficiarilor PNDR
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a plătit până în data de 03 mai 2012, suma de 3,75 miliarde de euro din fondurile alocate din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013 (PNDR). La această valoare se adaugă suma de 571 de milioane de euro acordată deja României de către Comisia Europeană ca prefinanțare.
Astfel, procentul de absorbție a fondurilor nerambursabile acordate prin...
citeste mai departe
Data adaugarii: 10.05.2012
Seceta scade producţia de cereale
Producţia de cereale din România va scădea cu 8,3% în acest an, de la 20,5 milioane tone anul trecut la 18,8 milioane tone, ca urmare a secetei din toamnă şi a temperaturilor foarte scăzute de pe parcursul iernii, estimează firma ucraineană de cercetare în sectorul agriculturii UkrAgroConsult, informează Mediafax.
Totuşi, recolta pentru 2012 se va situa pe locul trei în ultimii zece ani, după cele din 2002 şi 2011, potrivit firmei de...
citeste mai departe
Data adaugarii: 10.05.2012
FMI nu recomandă reducerea TVA pentru alimente
Jeffrey Franks, şeful delegaţiei Fondului Monetar Internaţional în România nu recomandă ţării noastre aplicarea unor reduceri de TVA în anumite sectoare. Potrivit acestuia, astfel de măsuri sunt considerate ineficiente în creşterea bugetului. De asemenea, aplicarea reducerii TVA ar spori evaziunea fiscală.
"Din principiu, noi la FMI, nu recomandăm aplicarea unor cote speciale de TVA pentru anumite sectoare, deoarece acest lucru duce la...
citeste mai departe
Data adaugarii: 10.05.2012
Conferinţa Naţională a Tinerilor Fermieri
Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) organizează vineri, 11 mai, începând cu ora 9.00, la Sibiu, la hotelul Ramada (Str. Emil Cioran nr. 2), întâlnirea de constituire a Federaţiei Tinerilor Fermieri din România, alături de reprezentanţi oficiali ai Guvernului României, Comisiei Europene şi ai organizaţiilor europene de profil.
Întâlnirea se va concretiza într-o conferinţă organizată cu suportul...
citeste mai departe
Data adaugarii: 10.05.2012
Benzinăriile lui Niculae ar putea vinde combustibil cu 10%-15% mai ieftin decât piața
Omul de afaceri Ioan Niculae a deschis la intrarea în Zimnicea prima benzinărie dintr-o rețea proprie care ar putea ajunge la peste 80 de benzinării la nivel național. Viitorul lanț de benzinării ar trebui să utilizeze în viitor bioetanol din producție proprie. Majorarea procentului de bioetanol, prin lege, ar permite omului de afaceri vânzarea litrului de benzină cu circa 10%-15 mai puțin decât restul pieței.
„Sper că noul guvern...
citeste mai departe
Data adaugarii: 09.05.2012
Jeffrey Franks: România poate miza pe agricultură

România poate miza pe agricultură pentru o creştere economică, a declarat Jeffrey Franks negociatorul şef al misiunii Fondului Monetar Internaţional, ieri, la Piteşti, în cadrul unei conferinţe dusţinute la Universitatea din Piteşti.
Acesta a mai declarat că România are multe terenuri dar sunt necesare tehnologii adecvate pentru munca acestora şi oameni specializaţi să lucreze pământul.
citeste mai departe
Data adaugarii: 09.05.2012
Furtuni, ploi şi grindina în toată ţara
Astăzi, în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei şi la deal si la munte, cer temporar noros şi averse asociate cu fenomene electrice şi scurte intensificări ale vântului.
În regiunile intracarpatice, ploile sunt mai rare decât ieri şi preferă partea estică a Transilvaniei, unde vin asociate cu descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. În aceste condiţii, temperatura este în...
citeste mai departe
Data adaugarii: 09.05.2012
Subvenţii pentru stimularea producţiei de orez

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va implementa, începând cu acest an, o schemă de ajutor specific, care are ca obiective prevenirea tendinţei de reducere a suprafeţelor cultivate cu orez şi asigurarea unei producţii care să acopere o parte din necesarul de consum intern.
"Schema de ajutor specific se va acorda în conformitate cu art. 68 din R(CE) nr. 73/2009 şi are în vedere prevenirea deprecierii nivelului de trai în zonele...
citeste mai departe
Data adaugarii: 09.05.2012
Proiecte pentru depozite de legume-fructe în parteneriat public privat prin PNDR
Depozitele de legume-fructe pot fi create prin parteneriate public-privat, în condiţiile în care în prezent sunt finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013 (PNDR), a declarat ieri Daniel Constantin.
"Avem un program pe care vrem să îl începem în aceste şase luni de mandat, care se referă la crearea de depozite de colectare legume – fructe. După cum ştiţi, acestea sunt finanţate în momentul de faţă pentru...
citeste mai departe
Data adaugarii: 09.05.2012
Cursuri gratuite de ţesătorie manuală pentru regiunea de Sud-Vest a Olteniei
“Atelierul de meșteșuguri” este un proiect regional care oferă persoanelor din mediul rural din regiunea de Sud-Vest a Olteniei cursuri gratuite de calificare profesională în țesătorie manuală și artizanat textile, iar apoi absolventii vor beneficia de cursuri pentru deschiderea si sustinerea unei afaceri în domeniul mesteșteșugurilor tradiționale .Atelierul de meșteșuguri este un proiect regional...
citeste mai departe
Data adaugarii: 09.05.2012
Cereri pentru CNDP la ovine/caprine se pot depune pana pe 18 mai
Crescatorii de ovine si caprine mai au la dispozitie mai putin de doua saptamani pentru a solicita prima pe cap de animal aferenta acestui an, scrie www.gazetadeagricultura.info Pana la aceasta data, prea putini dintre beneficiarii platilor nationale directe complementare in zootehnie la speciile ovine si caprine au ridicat formularele pretiparite de la APIA sau au depus cererile completate, desi au mai ramas doua saptamani pana la expirarea termenului de preluare a solicitarilor.In judetul...
citeste mai departe
Data adaugarii: 09.05.2012
Daniel Contantin va pune accent pe absorbţia fondurilor europene şi dezvoltare rurală

Creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene pentru agricultură şi dezvoltare rurală sunt două din priorităţile pe care le are Daniel Constantin, noul ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care a preluat azi portofoliul ministerului. Un alt obiectiv deosebit de important, a declarat noul ministru, „este identificarea din fondurile structurale, nu din fondurile de dezvoltare rurală sau din FEGA, a unui program...
citeste mai departe
Data adaugarii: 08.05.2012
|
| |
Realitatea.net>> Cum se dublează PREŢUL ALIMENTELOR în supermarket
Preţul alimentelor de la producător până la supermarket aproape se dublează, iar scumpirile apar pe lanţul de aprovizionare, a declarat ministrul demis al Agriculturii, Stelian Fuia.
"Modul de producţie în sectorul de legume-fructe este unul primar. Fiecare produce legume pe o suprafaţă mică. Niciun supermarket sau nici cei care fac export nu vor veni să cumpere cu sacoşa de la fiecare. Şi fermierii trebuie să...
citeste mai departe
Data adaugarii: 08.05.2012
|
Achim Irimescu va fi numit secretar de stat în MADR

Noul ministru Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a anunţat marţi, la semnarea protocolului de predare-primire a mandatului, că îi va propune premierului Victor Ponta numirea lui Achim Irimescu în funcţia de secretar de stat în MADR.
"Azi îi voi propune prim-ministrului să numească un secretar de stat, în persoana lui Achim Irimescu, care de foarte mulţi ani reprezintă România la...
citeste mai departe
Data adaugarii: 08.05.2012
Daniel Constantin este oficial ministrul Agriculturii şi Dezvoltare Rurală
Aseară, după ce noul Guvern a primit aviz favorabil a fost învestit luni de Parlament, votându-se cu 284 de voturi pentru şi 92 împotrivă.
În acest context Daniel Constantin, propus pentru funcţia de Ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a depus jurământul de învestitură în funcţie, în faţa preşedintelui Traian Băsescu, pe parcursul unei ceremonii...
citeste mai departe
Data adaugarii: 08.05.2012
|
| |
Nina Gheorghiţă, noul director general al Caussade Semences România

Începand cu 1 Mai echipa de management a Caussade Semences România are un nou lider după numirea ca Director General a Ninei Gheorghiţă. Principalul său obiectiv va fi consolidarea poziţiei Caussade Semences România între primii trei jucători de pe piaţa, prin furnizarea de Soluţii tehnologice inovative.Licenţiată în ştiinţe agronomice la U.S.A.M.V. Bucureşti, Nina Gheorghită, în...
citeste mai departe
Data adaugarii: 07.05.2012
|
Materia primă colectată de fabricile de lapte a crescut cu peste 12% în martie

Cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţii agricole şi centre de colectare de către unităţile procesatoare a crescut, în luna martie 2012, cu 8.159 tone (+12,6%) faţă de luna februarie, potrivit unui comuicat emis de Institutul Naţional de Statistică.
Dintre principalele produse lactate cea mai mare creştere a producţiei în luna martie 2012, comparativ cu luna februarie, a avut loc la brânzeturi, inclusiv brânza...
citeste mai departe
Data adaugarii: 07.05.2012
Guvernul Ponta este audiat azi de Parlament pentru audieri în comisii şi vot în plen

Miniştrii propuşi de premierul desemnat, Victor Ponta, vor fi audiaţi luni, începând cu ora 10,00, în comisiile parlamentare de specialitate, după care, la ora 16,00, plenul comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor urmează să dea votul privind învestirea Guvernului.
După ce toţi cei care au fost propuşi să ocupe funcţia de ministru vor fi audiaţi şi vor primi avize din partea deputaţilor şi senatorilor...
citeste mai departe
Data adaugarii: 07.05.2012
Fermierii ar putea primi 200 lei/ha pentru înfiinţarea culturilor de toamnă
Pentru a asigura demararea în condiţii optime a campaniei agricole din toamnă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale a elaborat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru acordarea de plăţi suplimentare sub forma unui ajutor de minimis care să contribuie la finanţarea înfiinţării culturilor de toamnă în anul 2012.
Ajutorul se acordă în conformitate cu regulamentul CE nr.1535/2007, iar cuantumul maxim nu depăşeste...
citeste mai departe
Data adaugarii: 07.05.2012
Recolta.eu>>Efectele furtunii fără ploaie din Teleorman
In data de 25 aprilie 2012, o furtuna fara ploaie s-a abatut pe zona de sud a tarii, in judetele Teleorman, Arges si Olt, fenomen care a produs pagube la plantele deja rasarite de floarea soarelui, porumb si paioase.
In judetul Teleorman au fost distruse cateva sute de hectare de floarea soarelui la fermele Interagro si IF Lungu, in zona Salcia intre Rosiorii de V|ede si Turnu Magurele, iar in Arges la SA Ceres Mirosi.
Citeşte mai mult accesînd următorul link:...
citeste mai departe
Data adaugarii: 07.05.2012
Stelian Fuia: Reducere a TVA la alimente nu ar scădea preţurile la raft

O eventuală reducere a TVA la alimente poate avea ca efect diminuarea evaziunii, dar nu va duce la scăderea preţului la raft, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul demis al Agriculturii, Stelian Fuia, citate de Mediafax.
"În primul rând sunt şi informaţii neoficiale că ministrul desemnat al Finanţelor (Florin Georgescu, n.r.) nu este de acord. Ministrul de Finanţe are totdeauna un cuvânt de spus sau ultimul cuvânt pe...
citeste mai departe
Data adaugarii: 04.05.2012
Dacian Cioloş vizitează târgul Agraria 2012

Dacian Cioloş, comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, este prezent astăzi la cea de a XVII-a ediţie a Târgului Internaţional pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Zootehnie AGRARIA, eveniment ce se desfăşoară în perioada 2 - 6 mai 2012, la Cluj-Napoca.
citeste mai departe
Data adaugarii: 04.05.2012
ANTREC România oferă vacanţe în satele româneşti la tarife promoţionale
Programul special "Vacanţe la ţară", organizat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural ANTREC, se desfăşoară între 6 mai şi 15 iunie şi oferă sejururi de cinci nopţi/ şase zile la:
- pensiuni de 2 margarete la preţul de 150 lei/ persoană.
- pensiuni de 3 şi 4 margarete la preţul de 195 lei/ persoană.
Tariful include 5 nopţi cazare şi mic dejun din partea...
citeste mai departe
Data adaugarii: 04.05.2012
Daniel Contantin prezinta reducerea TVA drept o prioritate a Executivului USL
Guvernul USL are ca prioritate reducerea TVA-ului la alimente, potrivit unei declaraţii făcute la Cluj de Daniel Constantin, ministrul numit al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„Propunerea de reducere a TVA-ului la alimentele de bază este un agajament pe care l-am discutat de foarte mult timp şi l-am prevăzut şi în programul de guvernare, rămâne să decidem cu ministerul de finanţe când vom introduce această propunere", a declarat...
citeste mai departe
Data adaugarii: 04.05.2012
Prognoza agrometeorologică pentru perioada 3 - 9 mai 2012
Intervalul 03 - 09 Mai 2012 se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, în cea mai mare parte a ţării.
Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 12...26°C, valori mai ridicate cu 1...10°C comparativ cu mediile multianuale, pe aproape întreg teritoriul agricol. Temperatura maximă a aerului se va situa între 18...33°C, la scara întregii ţări....
citeste mai departe
Data adaugarii: 03.05.2012
Ponta: Situația e rea, nu sunt bani de majorări

Nici Cabinetul Boc, nici Cabinetul Ungureanu nu au prevăzut banii pentru reîntregirea salariilor, a declarat, Joi, premierul desemnat Victor Ponta, precizând că situația este "mult mai rea" decât cea anunțată de predecesorii săi.
"Boc şi Ungureanu au prevazut (bani pentru salarii, n.r) la vorbe, niciodată la cifre. Nu există în acest moment in niciun capitol bugetar acești bani. Bineinteles ca...
citeste mai departe
Data adaugarii: 03.05.2012
Adevarul>>Libanezii vor să investească în turismul şi agricultura din România
Mai mulţi oameni de afaceri libanezi intenţionează să investească în următorii doi ani în România peste 100 de milioane de dolari în turism, agricultură şi servicii, a declarat joi într-o conferinţă omul de afaceri Mohammad Murad, în urma unui forum româno-libanez.
"Din discuţiile pe care le-am avut la forum, se preconizează investiţii libaneze de peste 100 de milioane de dolari...
citeste mai departe
Data adaugarii: 03.05.2012
Prioritatea ministrului propus la MADR: comasarea terenurilor agricole
Comasarea terenurilor agricole pentru a face o agricultură performantă, valorificarea potenţialului agricol al României şi îmbunătăţirea vieţii în mediul rural reprezintă cele mai importante obiective ale ministrului propus pentru portofoliul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
Potrivit acestuia, comasarea terenurilor agricole presupune realizarea cadastrului agricol, pentru...
citeste mai departe
Data adaugarii: 02.05.2012
Târgul AGRARIA şi-a deschis porţile astăzi, la Cluj-Napoca

Astăzi s-a deschis cea de a XVII-a ediţie a Târgului Internaţional pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Zootehnie AGRARIA, eveniment ce se va desfăşura în perioada 2 - 6 mai 2012, la Cluj-Napoca.Printre activităţile desfăţurate în prima zi, s-a numărat şi SIMPOZIONUL ”Patologie bovină”. Organizator acestuia a fost Colegiul Medicilor Veterinari din România, demonstraţii cu...
citeste mai departe
Data adaugarii: 02.05.2012
Dovada că se pot face bani frumoşi şi din creditele pentru fermieri
reditele pentru fermieri sunt o veritabilă cireaşă de pe tortul domeniului de creditare. Potenţialul agricol despre care s-a vorbit ani în şir a intrat brusc în vizorul unui număr mare de investitori, însă cei care au mizat din timp pe acest domeniu culeg deja roadele.
Sub 1% este rata creditelor neperformante acordate de Agricover Credit IFN, singurul finanţator specializat în agricultură din România. Procentul este un vis frumos pentru orice...
citeste mai departe
Data adaugarii: 02.05.2012
Divergenţe între Societatea Naţională a Apelor Minerale şi Fundaţia Soros România
Soros România acuză Societatea Naţională a Apelor Minerale că evită să facă public conţinutul tuturor contractelor încheiate cu operatorii economici pentru exploatarea şi valorificarea substanţelor minerale din zăcămintele încredinţate spre administrare.
Potrivit unui comunicat al Soros România remis redacţiei AgroAzi, în urma unei cereri de furnizare a identităţii agenţilor comerciali parteneri, a...
citeste mai departe
Data adaugarii: 02.05.2012
Producţia europeană de grâu va creşte în 2012
Comisia Europena estimează că producţia de grîu a Uniunii Europene va fi mai mare anul acesta preconizând un total de peste 131 milioane tone de grâu moale. În plus, producţia de grâu dur este estimată la 8,4 milioane tone.
Astfel, scrie Evenimentul, faţă de producţia de 128 milioane tone de grâu moale realizată la nivelul UE în anul 2011, pentru acest an se aşteaptă la o creştere de câteva procente, depăşind 131...
citeste mai departe
Data adaugarii: 02.05.2012
Componenta noului Guvern va fi anuntata asta seara la 21.10

Premierul desemnat, Victor Ponta, îşi prezintă cabinetul marţi seară.
Anunţul urmează să fie făcut la ora 21 şi 10 minute.
Deocamdată există un singur nume sigur: Daniel Constantin.
Acesta va prelua, cel mai probabil, Ministerul Agriculturii.
Ultimele negocieri în privinţa celorlalţi miniştri au avut loc marţi dimineaţă, când reprezentanţi ai social-democraţilor, liberalilor şi...
citeste mai departe
Data adaugarii: 01.05.2012
Victor Ponta: Vom menţine stabilitatea şi predictibilitatea în România
Premierul desemnat, Victor Ponta, a dat asigurări luni şefului misiunii Fondului Monetar în România, Jeffrey Franks, că noul guvern va face tot ce-i stă în putere pentru menţinerea stabilităţii în România.
"Vom face tot ceea ce putem să menţinem stabilitatea şi predictibilitatea în România pentru o bună continuare a colaborării cu Fondul Monetar Internaţional", a spus Ponta în deschiderea întâlnirii cu delegaţia FMI la...
citeste mai departe
Data adaugarii: 01.05.2012
România a importat peste 38.000 de tone de ciocolată în 2011; exporturile, de cinci ori mai mici

România a importat în 2011 peste 38.400 tone de ciocolată, în creştere cu 16 procente faţă de anul 2010, în timp ce exporturile au fost în aceeaşi perioadă de aproape cinci ori mai mici, respectiv de numai 8.000 de tone, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Valoarea importurilor de ciocolată consemnată în 2011 a fost de 111 milioane de euro, în timp ce în aceeaşi perioadă...
citeste mai departe
Data adaugarii: 01.05.2012
Daniel Constantin ar putea fi noul ministru al agriculturii

Dupa caderea Guvernului Ungureanu, un nume vehiculat pentru portofoliul Ministerului Agriculturii este Daniel Constantin, liderul Partidului Conservator. "Cred că toată România e într-o mini-vacanţă. Eu de Ziua Muncii voi munci şi voi prezenta componenţa guvernului şi punctele principale din program. De principiu, schema guvernamentală pe care am discutat-o şi cu domnul Antonescu prevede 16 portofolii, dar 20 de membri ai...
citeste mai departe
Data adaugarii: 30.04.2012
Expoziţie de păsări de rasă, la târgul de produse ecologice de la ASAS

Asociaţia Crescătorilor de Păsări de Rasă din Bucureşti şi Ilfov 'Pajura' organizează, sâmbătă şi duminică, o expoziţie cu vânzare în cadrul Târgului Naţional de Produse Ecologice, Tradiţionale şi Naturale din parcul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice 'Gheorghe Ionescu Sişeşti'.
Pentru că este sezonul verdeţurilor, producătorii din Olt...
citeste mai departe
Data adaugarii: 30.04.2012
| |
|
Agricola Bacău a primit Trofeul Superbrands 2011
Brandul Agricola Bacău a primit distincția de Superbrand aseară, 26 aprilie, în cadrul Superbrands Tribute Event & Trophy Awards 2011, organizat de Superbrands Romania la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. Agricola Bacău este unul dintre brandurile percepute de consumatori ca fiind de calitate, cu o personalitate distinctă și cu o reputație dintre cele mai bune.„Agricola merită să fie un «Superbrand» iar această...
citeste mai departe
Data adaugarii: 30.04.2012
Clienţi ÎNŞELAŢI. Ce conţine în realitate kebab-ul din carne de miel
Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor din Marea Britanie, care au cercetat mai mult de 20 de restaurante, au descoperit că niciun kebab nu se face doar din carne de miel, chiar dacă clientul solicită acest lucru. Ba mai mult, unele dintre produse nici măcar nu conţineau carne de miel, scrie Daily Mail.
Explicaţia potrivit inspectorilor este preţul. Carnea de miel este de fapt şi cea mai scumpă, aceasta fiind urmată de vită...
citeste mai departe
Data adaugarii: 30.04.2012
Fermierii botoşăneni primesc subvenţiile chiar dacă au datorii
Ministerul Agriculturii a deblocat situaţia celor 1.200 de fermieri care aveau subvenţiile blocate din cauza unor datorii la plata taxelor şi impozitelor locale, scrie Evenimentul.
Ionică Nechifor, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Moldoovis, a spus că situaţia s-a deblocat printr-un ordin intern al ministrului Agriculturii.
„Ministerul Agriculturii a emis un ordin intern, la solicitarea noastră, a...
citeste mai departe
Data adaugarii: 30.04.2012
Târg naţional de industrie alimentară şi produse tradiţionale româneşti

Camera de Comerţ şi Industrie Suceava şi Shopping City Suceava în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, organizează festivalul Sărbatoreşte româneşte 1 mai.
Timp de 4 zile vizitatorii vor putea degusta mici, balmoş, cârnaciori la grătar, păstrăv în cobză, palincă şi multă, multă bere.
Atmosfera de petrecere va fi întreţinută de Alexandru Recolciuc, Ansamblul...
citeste mai departe
Data adaugarii: 27.04.2012
Adrian Rădulescu: Agricultorii români se organizează foarte slab

Agricultorii au o mare vină în ceea ce priveşte situaţia sectorului, iar o organizare mai slabă ca a agricultorilor români nu există nicăieri, a declarat Adrian Rădulescu, preşedintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de Institutul European din România pe tema reformei...
citeste mai departe
Data adaugarii: 26.04.2012
|
|
|
|